Câți români se mai află în Afganistan. Ministrul de Externe: ”Nu au fost afectați de atacuri”

Ana Anitoiu, Cristi Ionică 26.08.2021, 23:15
Câți români se mai află în Afganistan. Ministrul de Externe: ”Nu au fost afectați de atacuri”

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a anunțat joi câți români se mai află în Afganistan. Oficialul a spus că a fost luată legătura cu fiecare dintre ei și că aceștia nu au fost afectați de atacurile ce au avut loc.

Ministrul de Externe, despre câți români mai sunt în Afganistan

Bogdan Aurescu le-a transmis joi condoleanțe familiilor victimelor atacurilor din Afganistan și a declarat că nouă cetățeni români se află încă în această țară în care talibanii au revenit la putere.

”Condamn cu fermitate atacurile teroriste de azi din Kabul. Condoleanțe familiilor victimelor și refacere grabnică celor răniți!

MAE România/ Celula de criză interinstituțională e în contact cu cei 9 cetățeni români aflați încă în Afganistan, care nu au fost afectați de atacuri”, a fost mesajul publicat joi seară de Bogdan Aurescu, pe Twitter.

Cati romani se mai afla in Afganistan. Ministrul de Externe: ”Nu au fost afectati de atacuri”
Bogdan Aurescu

Explozii la aeroportul din Kabul

Cel puțin 60 de persoane au decedat și alte 140 de persoane au fost rănite joi, după două explozii ce au avut loc la poarta Abbey a aeroportului din Kabul, unde mulţi refugiaţi afgani s-au adunat în ultima vreme, sperând să poată fugi din țara lor.

Conform unui oficial american, prima explozie a fost provocată de un atentator sinucigaș, iar potrivit Pentagonului, mai mulţi militari americani au fost omorâți. Reuters a scris că printre victime s-ar număra și copii.

Un martor, declarație tulburătoare

Un martor la atacul sinucigaș a descris momentul exploziei, despre care a spus că a fost ”cu adevărat puternică”. Această persoană a spus la rândul ei că printre victime s-au numărat și soldați străini.

”Eram cu toții acolo și dintr-o dată a avut loc explozia. Cel puțin 400-500 de oameni erau în zona respectivă. Am cărat răniții, hainele mele sunt pline de sânge”, a spus martorul.

Talibanii au condamnat atacurile de la aeroportul din Kabul

Atacurile de la aeroportul din Kabul au fost condamnate de talibani, care au transmis că mai mulți membri ai grupării au fost răniți. Ei au precizat că exploziile au avut loc în zone unde securitatea era asigurată de forțele Statelor Unite ale Americii.

Cancelarul german Angela Merkel a spus că atentatul din Afganistan a fost ”absolut josnic”, iar secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, l-a condamnat la rândul lui, precizând că operaţiunea de evacuare va continua.

”Condamn ferm acest atac terorist îngrozitor. Prioritatea noastră rămâne evacuarea cât mai multor oameni posibil către un mediu sigur, cât mai rapid cu putinţă”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Miercuri, secretarul de stat american Anthony Blinken a declarat că, în ciuda ritmului în care operează zborurile, Departamentul de Stat consideră că 1.500 de cetăţeni americani ar putea rămâne în Afganistan și după 31 august, data limită ce a fost stabilită cu talibanii pentru evacuare.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...