Veste tristă de la US Open! Simona Halep (locul 13 WTA) a fost eliminată, duminică, 5 septembrie, de ucraineanca Elina Svitolina (locul 5 WTA) în optimile turneului US Open. Iată câți bani încasează sportiva noastră!
Simona Halep a fost învinsă de Elina Svitolina în optimile de finală de la US Open, scor 6-3, 6-3. Până în prezent, cele două sportive s-au întâlnit de zece ori. După ce a reușit să câștige astăzi, Svitolina conduce în întâlnirile directe cu 6-4.
Deși a avut un start foarte buni de meci, românca nu a reușit să mențină ritmul și a scăpat meciul din mână la 3-3, când a avut și două mingi de break. Elinei Svitolina a profitat din plin de căderea Simonei și a reușit să-și adjudece următoarele trei game-uri și implicit să câștige setul cu 6-3. Setul doi a fost asemănător cu primul.
La un moment dat, Simona Halep conducea cu 3-2, dar românca a făcut câteva erori și a cedat cu același scor. Meciul a durat doar o oră și 17 minute. În urma acestei victorii, Elina Svitolina o va întâlni pe câștigătoarea meciului dintre Angelique Kerber și Leylah Fernandez. Pentru că a reușit să ajungă până în această fază a turneului, Simona Halep va primi un cec în valoare de 265.000 de dolari.

Deși nu a reușit să treacă de optimile de finală de la US Open, Simona Halep a avut o evoluție bună, mai ales că a venit după o accidentare gravă care a ținut-o departe de tenis aproape patru luni de zile.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Pe lângă bani, fostul lider mondial va primi și 240 puncte WTA, astfel că, în clasamentul actualizat în timp real, jucătoarea noastră a urcat două locuri, până pe 11, cu 4051 de puncte. Pentru a fi sigură de această poziție, Simona Halep trebuie să aștepte și celelalte rezultatele de la US Open.
Jucătoarelor Belinda Bencic, Anastasia Pavlyuchenkova, Angelique Kerber sau Maria Sakkari sunt mai slab clasate decât românca noastră, dar diferența nu este foarte mare și ar putea oricând să o depășească. De-a lungul carierei sale, Simona Halep a obținut două titluri de Grand Slam.
„Svitolina n-a greșit, s-a mișcat foarte bine, a jucat mai bine și a meritat să câștige. Dar eu am avut un turneu bun”, a declarat Simona Halep la conferința de presă de după meciul de la US Open.