Câți bani face Dorian Popa pe Youtube. Are 2 milioane de abonați și încasări pe măsură

Iancu Andreea 10.02.2021, 11:35

Dorian Popa este unul dintre cei mai cunoscuți influenceri din România. Celebra sa replică „Hâtz, Johnule!” a devenit un mod de exprimare pentru mulți tineri și nu numai. Deși debutul său în showbiz a fost unul în postura de actor și cântăreț, astăzi Dorian Popa câștigă bani frumoși pe Youtube. Cu 2 milioane de abonați care îi urmăresc postările, vedeta are încasări uluitoare doar din vizualizări.

Câți bani câștigă Dorian Popa pe Youtube

Banii nu sunt o problemă pentru Dorian Popa, care reușește să strângă sume frumușele în cont datorită activității sale pe Youtube. Acesta a povestit recent despre câți bani face din munca sa din social media și care sunt sumele maxime pe care le obține. Vedeta a reușit să ajungă chiar și la cifre cu cinci zerouri. Viața personală și cea profesională se îmbină perfect pe rețelele de socializare, acolo unde Dorian Popa a strâns o comunitate impresionantă de urmăritori. Deși se află pe culmile celebrității, face bani frumoși și are milioane de fani, Dorian susține că munca l-a adus în acest punct al carierei sale.

Din vizualizări faci între 7 și 15.000 de dolari pe lună și dacă mai faci și publicitate bine gândită poți să te duci între 20 și 40.000 de euro pe lună, deci plus vizualizările, te duci undeva între 30 – 50.000 și dacă mai ai și contracte pe un an, cum am eu, sar de o sută lejer, a declarat Dorian Popa, la Aleph News.

Câștigurile estimate lunar ale lui Dorian Popa pe Youtube foto - socialblade.com
Câștigurile estimate lunar ale lui Dorian Popa pe Youtube
foto – socialblade.com

Și-a cumpărat o mașină de 120.000 de euro

Dorian muncește mult pentru a se bucura de câștiguri impresionante, însă nu ezită să se răsfețe din când în când și cu diferite cadouri scumpe. Pe lângă construcția casei mult visate, în care a investit sume uriașe de bani pentru a arăta așa cum și-a dorit, Dorian este pasionat de mașini. În toamna anului trecut, după ce a reușit să strângă câștiguri colosale, Dorian Popa a achiziționat mașina visurilor sale. Un Mercedes GLE 53 AMG, care îl face mândru pe șosele. Totuși, el nu a uitat nici de iubita și de mama sa, care s-au înnoit cu un Mercedes decapotabil și o mașină Volkswagen Polo.

Este un Mercedes GLE 53 AMG. Ce mă bucură cel mai mult e că Doamne Doamne m-a ajutat să îmi iau o mașina AMG, care este altceva decât un Mercedes normal. Cei pasionați știu. Este superbă, iarăși trebuie să-i mulțumesc lui Dumnezeu că am putut să o cumpăr de nouă. Este prima mașină nouă cumpărată de mine prin forța și munca mea. Este senzațională, a costat 120.000 de euro, nu este niciun secret.

Mă bucur foarte mult de ea și pentru că e o mașină atât de frumoasă și pentru că brandul este unul atât de puternic, am mai luat încă un Mercedes decapotabil și pentru Babs (iubita lui, Claudia Iosif), și una pentru Mamișor, pentru că vreau să știu că toată lumea este motorizată și că toată lumea și-a îndeplinit câte un vis atâta timp cât eu sunt în viață și alături de familia mea, spunea Dorian Popa într-un interviu pentru click.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...