Câţi bani ar putea aduce la buget taxa de solidaritate şi ce efecte ar putea avea

Stan Filon 09.12.2021, 12:27
Câţi bani ar putea aduce la buget taxa de solidaritate şi ce efecte ar putea avea

Statul român este în căutare de noi venituri, care să asigure bani de pensii și salarii, iar una dintre variantele din ce în ce mai discutate în coaliția de guvernare este impunerea unei taxe de solidaritate. Partidul Social Democrat a solicitat taxarea bogăției, însă PNL s-a opus. Dar ce ar însemna această taxă de solidaritate, mai exact, pentru buget?

Iată câţi bani ar putea aduce la buget taxa de solidaritate

Sunt discuții aprinse pe taxa de solidaritate dorită de PSD, refuzată de PNL. Guvernanții ar fi dorit ca firmele cu un rulaj de peste 100 de milioane de euro să plătească această taxă de solidaritate în valoare de 1% din cifra de afaceri. Dacă va fi implementat vreodată acest proiect, la bugetul de stat ar veni nu mai puțin de un miliard de euro!

Mediul de afaceri a primit foarte prost acest proiect și marile companii fac tot posibilul pentru a-i descuraja pe guvernanți să pună în aplicare acest proiect, scrie observatornews.ro. Mai exact, taxa de solidaritate ar lovi în nu mai puțin de 330 de companii din România, care au rulaj de peste 100 de milioane de euro.

Iata cati bani ar putea aduce la buget taxa de solidaritate
Iata cati bani ar putea aduce la buget taxa de solidaritate dorita de liderul PSD Marcel Ciolacu (foto)

Afaceriștii nu vor să piardă niciun leu, așadar taxa va fi recuperată tot de la oameni

Acestea ar putea plăti pe lângă impozitul pe profit de 16% și taxa de solidaritate, care ar reprezenta 1% din cifra de afaceri. Mediul de afaceri ameninţă însă cu stoparea investiţiilor şi atrage atenţia că taxa ar fi plătită, până la urmă, tot din buzunarul oamenilor, deoarece serviciile sau produsele oferite vor cunoaște o majorare care să acopere pierderile. Așadar, oamenii de afaceri nu vor să piardă nici măcar un leu.

Dacă proiectul respectiv va vedea lumina zilei, atunci, de exemplu, Dacia ar trebui să plătească statului, în 2022, aproximativ 40 de milioane de euro, Petrom – 30 de milioane de euro, iar Lidl – peste 25 de milioane de euro.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„Deşi 1% pare o cifră destul de mică, din venituri înseamnă foarte mult. Orice taxă de genul acesta se transformă într-un cost care trebuie recuperat. Nu poate fi recuperat decât din preţurile de vânzare al bunurilor, serviciilor pe care entitatea respectivă le produce”, este de părere Dan Schwartz, economist.

„O alternativă ar fi o mai bună colectare a taxelor”

„Această taxă de solidaritate limitează în mod drastic capacitatea marilor companii de a se extinde, de a face noi investiţii. Marile companii, să luăm retailerii, de exemplu, au o profitabilitate de doi la sută din cifra de afaceri. 1% aplicat la cifra de afaceri înseamnă o înjumătăţire a profitabilităţii lor.

O alternativă ar fi o mai bună colectare a taxelor, capitol la care România e pe ultimul loc în Uniunea Europeană. Statul strânge mai puţin de 7 miliarde de euro din TVA. Gaura e de 10 miliarde de euro. Sunt bani furaţi, nedeclaraţi, pierduţi prin diverse forme de evaziune fiscală. Taxa de solidaritate ar urma să compenseze tocmai incapacitatea statului de a colecta taxele”, consideră Ionuţ Simion, preşedintele Amcham România.

Premierul Nicolae Ciucă s-a pronunțat deja pe acest subiect și a spus că în programul de guvernare s-a stabilit deja că nu vor fi majorări de taxe și impozite, anul acesta, așadar taxa de solidaritate nu va fi aplicată, cel puțin nu anul acesta.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...