Câte teste a cumpărat Primăria Capitalei pentru bucureșteni. Firea: „Sunt convinsă că proiectul va avea succes”

Redacția IMPACT 09.04.2020, 10:10
Câte teste a cumpărat Primăria Capitalei pentru bucureșteni. Firea: „Sunt convinsă că proiectul va avea succes”

Gabriela Firea a anunțat că Primăria Municipiului București, alături de primăriile de sector, a achiziționat mai multe teste care vor fi folosite pentru populația din Capitală.

Gabriela Firea a cumpărat teste pentru bucureșteni

Primarul General al Municipiului București a anunțat miercuri seară că a cumpărat 30.000 de teste, împreună cu primăriile de sector, în cadrul unui program inițiat cu Institutul Matei Balș din Capitală, al cărui manager este Adrian Streinu-Cercel.

Teste de depistare a coronavirusului, la Matei Balș. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Teste de depistare a coronavirusului, la Matei Balș. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

„Am cumpărat 30.000 de teste împreună cu primăriile de sector pentru proiectul domnului Adrian Streinu-Cercel și sunt convinsă că proiectul va avea succes”, a anunțat Gabriela Firea, la postul de televiziune Realitatea Plus, citată de G4Media.

Este vorba despre anumite teste rapide, ce vor fi realizate pe un eșantion care va fi stabilit ulterior de Institul Mate Balș. Proiectul inițiat are drept scop reducerea numărului de cazuri de persoane infectate cu noul virus.

Totodată, edilul a mai adăugat că alte 6.000 de teste au fost cumpărate și sunt destinate cadrelor medicale, din spitalele administrate de Capitală, precum și alte 20.000 pentru angajații ariile de activitate considerate esențiale, cum ar fi cel sectorul energetic, al asistenței sociale etc.

Nu este prima inițiativă de acest fel formulată de Gabriela Firea. Pe 26 martie, Primarul Municipiului București, a transmis, printr-o discuție purtată live, pe Facebook, cu medicul Adrian Streinu Cercel, că intenționează să testeze aproximativ 10.000 de locuitori ai Capitalei.

În privința acestora, primarul a transmis, ulterior, că testele suferă amânări și că nu știe cu exactitate când vor fi realizate acestea.

„Nu aș vrea să zic ziua, că să nu fie un deadline anunțat și apoi să fim nevoiți să îl reconfirmăm, pentru că nu e realizată toată pregătirea. Aș vrea să fiu mai precaută în a da astfel de informații (…) Depindem de furnizori, de alte entități și nu vreau să avansez date certe pentru a nu fi în situația în care și dvs. sau alți colegi de-ai dvs. să titrați ‘primarul general nu se ține de cuvânt'”, a explicat primarul Capitalei, potrivit ziare.com.

În ceea ce privește costul unui test pentru depistarea virusului, Gabriela Firea a arătat că acesta se încadrează în suma de 100 de lei.

Urmăriți Impact.ro și pe