Cătălin Moroșanu, declarații inedite despre copilăria sa: „Am crescut în pădure”

Iancu Andreea 07.01.2021, 15:30
Cătălin Moroșanu, declarații inedite despre copilăria sa: „Am crescut în pădure”

Mulți îi cunosc meciurile de K1, însă puțini știu despre cum și-a petrecut copilăria Cătălin Moroșanu. „Moartea din Carpați” pare să aibă în sânge luptele și spiritul aventurier, iar acest lucru se datorează și modului în care a copilărit. Luptătorul a povestit detalii neștiute despre el când era mic și cât de mult la influențat faptul că a crescut în natură.

Cum și-a petrecut Cătălin Moroșanu copilăria

Se spune că modul în care ești crescut te va influența mai târziu în viața de adult. Iar acest fapt este demonstrat inclusiv de către Cătălin Moroșanu, care s-a bucurat de o copilărie în mijlocul naturii. Sportivul a trăit alături de părinții săi într-o zonă extrem de apropiată de pădurile de codrii, astfel că micul Moroșanu și-a transformat rapid natura în aliat și loc de joacă. Cel care a devenit ulterior un luptător de K1 celebru s-a antrenat inițial în preajma casei sale părintești.

Totodată, experiența sa din copilărie și faptul că traiul în natură i-a priit l-au determinat pe Cătălin Moroșanu să își dorească o astfel de bucurie și pentru copilul său. Acesta este și unul dintre motivele pentru care sportivul locuiește într-o casă cu o curte generoasă. Totodată, el se pregătește pentru o nouă competiție. Moroșanu va face parte din concurenții sezonului doi al show-ului „Survivor România.”

Am avut o copilărie frumoasă, am crescut într-un canton silvic, în pădure. Am avut mereu acea libertate de a zburda în natură. Lucrul acesta a fost foarte important pentru dezvoltarea mea fizică şi psihică. Când creşti în natură, în comuniune directă cu aceasta, eşti mai viguros. Mi-aş dori ca şi copilul meu să aibă parte de bucuria de a trăi  cât mai aproape de natură. Locuiesc într-o zona metroplitană a Iaşiului, am o curte foarte mare…, a povestit Cătălin Moroşanu în cadrul unui interviu.

Sezonul doi al
Sezonul doi al „Survivor România” va avea un alt prezentator

Când începe sezonul 2 „Survivor România”. Cine va prezenta noile ediții ale competiției

Fanii emisiunii „Survivor România” au primit o veste importantă din partea postului Kanal D. Cel de-al doilea sezon al competiției din Republica Dominicană își va face debutul pe micile ecrane începând cu sâmbăta aceasta, 9 ianuarie, de la ora 20:00. Deși formatul este același, cu care publicul s-a obișnuit deja, surprizele nu încetează să apară. Astfel, moderatorul emisiunii nu va mai fi de această dată Dan Cruceru, ci Daniel Pavel. Prezentatorul din sezonul doi este un specialist în media, fiind om de radio și TV de mai bine de 12 ani.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Acesta a prezentat emisiunea „Business On Air”, la Radio France Internațional dar și o emisiune săptămânală din cadrul postului Antena 3. Totodată, Daniel Pavel a fost redactor șef al Penny FM. Acesta a părăsit locuința din Viena pentru a pleca la filmările din Republica Dominicană. Noul sezon „Survivor România” urmează să fie difuzat timp de cinci zile pe săptămână astfel: miercuri şi joi, de la 22:30, şi de vineri până duminică, de la 20:00.

Pentru mine, «Survivor România» reprezintă, în egală măsură, cea mai mare provocare profesională de până acum, cât şi oportunitatea testării unor limite de anduranţă fizică şi psihică, pe care le întâlneşti în viaţă doar dacă ai noroc. Şi mă refer la noroc aşa cum îl vedeau anticii, adică acel noroc care îi favorizează, exclusiv, pe cei puternici şi curajoşi. Telespectatorii vor avea ocazia să vadă în sezonul al doilea, aşa cum s-au obişnuit, oameni cu o ambiţie şi o determinare ieşite din comun. E un privilegiu pentru mine să fiu alături de aceşti concurenţi, să le observ şi comentez evoluţiile. Voi încerca să le transmit celor de acasă cât mai mult din emoţiile lor uriaşe, a declarat Daniel Pavel, citat de click.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...