Cătălin Moroșanu face treabă bună la Survivor, unde este de multe ori sufletul întrecerii sportive. Este normal, mai ales că a făcut istorie în ringul de K1 și se pare că are șanse reale să plece acasă cu marele premiu pus la bătaie de Kanal D. Este însă contestat puternic.
Cătășin Moroșanu și Daniel Ghiță nu se suportă. Chiar dacă poate în trecut se mai salutau, acum nici nu vor să mai audă unul de celălalt. Românii au vrut să vadă o luptă între cei doi, aceasta însă nu a venit niciodată.
În 2019, impresarul sportiv Eduard Irimia a încercat să organizeze o luptă între cele două legende ale K1 din România însă nu s-a putut, chiar dacă oremiul a fost unul substanțial: 100 de mii de euro.
Gala nu a avut loc. “Vă spun că această luptă nu va avea loc niciodată. În 2019 am sperat că ei vor accepta să se lupte, dar acum sunt sigur că nu se vor lupta. Vă pot spune fără nicio reținere că Daniel Ghiță a fost clar și este cel mai bun luptător român pe care noi l-am avut. A luptat la masa bogaților, acolo unde au fost toate legendele din K1, iar Ghiță a fost alături de acei mari luptători datorită valorii sale”, declara, în urmă cu un an, Eduard Irimia.
”Lupta” celor doi s-a mutat acum în viața politică. Daniel Ghiță este deja senator al României, din partea PSD, pe când Cătălin Moroșanu este consilier local din partea PNL. Daniel Ghiță nu suportă nici acum să îi fie alăturat numele cu cel al lui Cătălin Moroșanu. ”Am un nume cunoscut în lumea K1. Nu mă puneţi în aceeaşi oală cu tot felul de alţi candidaţi, fiindcă nu e cazul. Nu vreau să discut despre vreun subiect în care apare Cătălin Moroşanu. Eu, Daniel Ghiţă, am un nume cunoscut şi apreciat pe plan mondial în lumea K1.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Nu mă puneţi în aceeaşi oală cu tot felul de alţi candidaţi, fiindcă nu e cazul. Numai eu ştiu cât am muncit să-mi fac acest nume. Pe de altă parte, nu vreau să fac nicio referire la Cătălin Moroşanu, ca să nu zică lumea că spun nu ştiu pe seama lui sau că încerc să-mi fac reclamă pe spatele său”, a mai adăugat Daniel Ghiţă pentru playtech.ro.