Cătălin Măruţă recunoaşte. De ce nu îşi arată iubirea în public faţă de Andra: “Mie îmi place să fiu iubită”

Ioana Bucur 18.03.2021, 08:18
Cătălin Măruţă recunoaşte. De ce nu îşi arată iubirea în public faţă de Andra: “Mie îmi place să fiu iubită”

Sunt unul dintre cele mai iubite cupluri din showbiz-ul românesc. Mereu sinceri, nu s-au ferit niciodată să spună ce au pe suflet, unul despre celălalt, chiar dacă era vorba despre lucruri mai puțin plăcute. Acum, Cătălin Măruță recunoaște: de ce nu își arată iubirea în public față de Andra. Artista i-a dat replica imediat.

Cătălin Măruță a explicat de ce nu își arată iubirea față de Andra

Andra și Cătălin Măruță sunt căsătoriți din 2008 și părinții a doi copii minunați, David și Eva. După atâția ani împreună, știu exact ce apreciază și ce și-ar dori să se schimbe la celălalt, dar, ca orice cuplu bine sudat, au acceptat că unele obiceiuri țin de firea fiecăruia și nu au cum să dispară. Se pare că una dintre cele mai mari diferențe dintre cei doi este felul în care își arată afecțiunea. În timp ce jurata de la Românii au talent este dragăstoasă, nu același lucru se poate spune despre gazda emisiunii La Măruță, de la PRO TV. Invitați la „Mihai Petre Show”, într-un episod special, dedicat cuplurilor, în care la masă cu cei trei a stat și soția dansatorului, Elwira Petre, au vorbit despre familie, viața de cuplu și au dat și câteva detalii neștiute până acum despre ce se întâmplă în casa Măruță.

„Eu sunt pupăcioasa rău. Şi l-am făcut şi pe el aşa. Aşa sunt eu… Îmi place să fiu iubită, să mă iubească”, a spus Andra, în timp ce și-a îmbrățișat și sărutat soțul.

Doar că simpaticul Cătălin Măruță a fost puțin încurcat de reacția și mărturisirea Andrei, așa că s-a simțit nevoit să dea o explicație. Într-un moment de sinceritate, vedeta a recunoscut de ce nu își arată iubirea în public față de Andra.

„Ei i-ar plăcea non-stop să ne pupăm. Toată ziua m-ar lua în braţe. Eu sunt bărbat…. Îmi place şi mie foarte mult, dar mă simt stânjenit de foarte multe ori dacă sunt într-un grup cu foarte mulţi oameni”, a recunoscut Cătălin Măruţă. „Da, dar de când avem copii nu se mai întâmpla asta”, a mai spus Andra.

Cătălin Măruţă recunoaşte. De ce nu îşi arată iubirea în public faţă de Andra
Andra și Cătălin Măruță, la podcastul lui Mihai Petre

Prezentatorul a fost dorit de un alt post de televiziune. Andra a dezvăluit ce ofertă incredibilă a primit

Atât Andra cât și Cătălin Măruță se bucură de un succes uriaș. Cei doi aduc audiențe impresionante pentru PRO TV, ceea ce îi transformă în „ținte” pentru competiție. Artista a dezvăluit că soțul ei a fost dorit, la un moment dat, de o altă televiziune, care i-a și făcut o ofertă ce părea imposibil de refuzat.

„Lui Cătălin i s-a întâmplat asta. Atunci când a fost chemat la Realitatea. I s-a oferit un salariu de trei ori mai mare decât avea înainte. Dar nu era fericit, nu era împlinit. Eu eram acolo şi i-am zis: Dă-i încolo de bani, tu trebuie să fii fericit!”, a spus Andra.

Cu toate astea, Cătălin a explicat că, din punctul său de vedere, este necesară și pasiunea pentru a te putea ridica la standardele unui profesionist, dincolo de sumele de bani din cont.

„Dacă mi-ar oferi cineva un milion de dolari pe lună ca la final de an să pot să dansez într-un mod profesionist, m-aş gândit ce poate fi atât de greu?! Dar dacă nu există pasiune în ceea ce faci, totul e degeaba. Dacă nu faci lucrurile cu pasiune, nu reuşeşti. De asta spun că mai întâi trebuie să existe pasiune în meseria pe care o faci”, a adăugat Măruţă.

Urmăriți Impact.ro și pe