Petre Condrat a fost un nume foarte cunoscut în România. Prima dată s-a făcut remarcat ca fiind campion mondial la kaiac-canoe, apoi ca unul dintre cei mai profesioniști manechini ai celebrului Cătălin Botezatu, iar mai apoi numele său a fost difuzat de toate televiziunile din România, după ce s-a descoperit că a fost implicat în ”Jaful secolului”. Celebrul designer l-a învățat multe pe manechinul său, dar și el recunoaște că a avut multe de învățat de la manechinul-interlop.
Cătălin Botezatu are numai cuvinte de laudă la adresa fostului său model Petre Condrat, chiar dacă acesta a fost implicat într-un scandal imens. Numele său a apărut în dosarul numit ”Jaful Secolului”, după ce doi români, Adrian Procop și Radu Dogaru, au reușit să sustragă tablouri în valoare de 18 milioane de euro din Muzeul Kunsthal, din Rotterdam, în noaptea de 15 spre 16 octombrie.
De atunci însă, Petre Condrat a reușit să scape din dosarul Jaful Secolului cu o amendă de 45.000 de lei. S-a retras din lumina reflectoarelor și nu mai vrea să fie nici manechin. Fiind fost campion mondial la kaiac-canoe, acesta s-a reîntors la prima sa pasiune, fiind în prezent antrenor de kaiac-canoe, la C.S.A. Steaua București.

Cătălin Botezatu a vorbit recent despre relația cu Petre Condrat, cu care a rămas în continuare bun prieten. ”Am lucrat foarte bine cu Petre, a fost un manechin foarte serios, punctual, apoi a fost și asistentul meu. Avea nevoie de bani, îi plăcea să muncească. Pe Petre mi l-a recomandat Elisabeta Lipă, era foarte bine făcut și frumos, a apărut în toate prezentările mele de modă. Când a venit la mine, la debut, era într-o poveste de dragoste cam încurcată, nu era el tocmai fericit. Acum nu mai colaborăm, nu mai face reclamă la articolele mele vestimentare, nici la linia de chiloți bărbătești, pe care o comercializez pe magazinul meu virtual. Petre a dorit să revină la sportul de performanță și i-am respectat dorința”, a declarat celebrul designer pentru playtech.ro.
Chiar dacă nu mai colaborează, cei doi au rămas buni prieteni. Designerul face tot ce poate să-i promoveze afacerea sportivului. Acesta predă cursuri de SUP ( format din placă de surfing și vâslă) și de kaiac-canoe, la prețuri cuprinse între 15 și 30 de lei ședința în pacul IOR.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]”O experiență unică, pe care merită să o încercați pe Lacul I.O.R., un sport deja celebru peste Ocean, dar de acum și în mijlocul Bucureștiului, beneficiind de inițierea și de asistența fostului multiplu campion la kaiac-canoe, Petre Condrat”, menționa Cătălin Botezatu, pe contul lui pe Facebook, unde a adăugat și câteva fotografii din timpul ”antrenamentelor”.