Cât te costă să mănânci la casa Prințului Charles din Transilvania. Puțini își permit să se cazeze aici

30 05. 2022, 08:08

Prințul Charles a investit, în urmă cu câțiva ani, într-o casă tradițională din Transilvania. Moștenitorul tronului britanic merge acolo de fiecare dată când se află în vizită în România, iar în restul timpului casa face parte din circuitul turistic, iar cei care își doresc se pot caza în ea și pot avea parte de o experiență autentică a satului transilvănean.

Cât costă o masă la casa Prințului Charles

Prințul Charles a venit săptămâna trecută în vizită în România. Moștenitorul s-a întâlnit cu refugiații ucraineni, dar a profitat de faptul că a ajuns în țara noastră pentru a merge și la casa lui din Transilvania. Prințul a cumpărat, în urmă cu mai mulți ani, o casă de vacanță în Valea Zălanului, un sat din județul Covasna. Acesta se află în zona Baraoltului și se poate ajunge la el parcurgând un drum de țară, de 14 km.

În perioadele în care Prințul Charles nu folosește casa de vacanță, aceasta este inclusă în circuitul turistic, putând fi închiriată de turiști. Potrivit site-urilor de închirieri, locuința are 5 camere, fiecare dintre ele având baie proprie. Prețul pentru o noapte de cazare într-o cameră dublă este cuprins între 533 de lei și 940 de lei pe noapte, în funcție de cum optează turiștii pentru masă.

La fel cum cazarea are prețuri piperate, nici mâncarea nu se lasă mai prejos. Un prânz la casa prințului costă în jur de 72 de lei de persoană, iar cina ajunge la 96 de lei.

Casa Printului Charles din Valea Zalanului

Casele din Transilvania atrag și turiștii străini

Satele din Transilvania, în care tradițiile s-au păstrat de sute de ani, au devenit zone de interes pentru turiștii din toate colțurile Europei și nu numai, cu atât mai mult cu cât Prințul Charles a promovat zona și patrimoniul după ce și-a cumpărat casă aici. Moștenitorul coroanei britanice a vizitat pentru prima dată țara noastră în urmă cu 20 de ani și a povestit că a fost cucerit de locurile pe care le-a văzut.

În urmă cu mai bine de 10 ani, Prințul Charles a cumpărat casa din Valea Zălanului, pe care a renovat-o, păstrându-i aspectul tradițional și a inclus-o în circuitul turistic. El obișnuia să vină des în vizită în România, însă de când a început pandemia nu mai vizitase țara noastră.

A continuat să promoveze patrimoniul cultural și satele românești, iar săptămâna trecută a făcut o vizită în țara noastră. După ce miercuri a fost la București, unde s-a întâlnit cu refugiații ucraineni, joi a mers la Valea Zălanului, unde s-a revăzut cu localnicii și a făcut o drumeție în zonă.