Cât mai ajunge să coste o Dacia SuperNova pe OLX sau Autovit în 2021

Emanuela Pană 16.05.2021, 19:57

Cine își mai aduce aminte de Dacia SuperNova? Autoturismul de tip hatchback cu 5 uși, produs de Automobile Dacia din anul 2000 până în 2003, a fost prima mașină care a ieșit pe porțile fabricii, după achiziționarea de către Renault. Cât constă ultimele exemplare scoase la vânzare pe OLX și Autovit, afli în continuare.

Cât costă o Dacia SuperNova pe OLX sau Autovit

Dacia SuperNova este, de fapt, o Dacia Nova îmbunătățită, prin schimbarea motorului cu unul Renault (E7J 260) și a transmisiei cu cea de la Renault Clio. Acest model intermediar a devenit primul autoturism construit de Dacia și venea echipat cu aer condiționat și jante de aliaj. După preluarea Dacia de către Renault, în septembrie 1999, a mai existat un model intermediar până la apariția Dacia Logan, prezentată pe 2 iunie 2004, la Paris, și anume Dacia Solenza.

După cum aminteam și mai sus, Dacia SuperNova a fost produsă între anii 2000 și 20003, iar prețul de comercializare al mașinii pentru varianta de top a fost de 5.800 de euro. Autoturismul a fost vândut în cinci versiuni de echipare: Europa, Confort, Rapsodie, Campus și versiunea de top Clima.

Solenza a fost produsă începând din anul 2003 și până în anul 2005 și era o SuperNova cu caroseria modificată și modernizată de Renault și cu o planșă de bord complet nouă.

Astăzi, aceste două modele sunt din ce în ce mai rare la second hand. Pe www.autovit.ro există un singur exemplar Dacia SuperNova la vânzare. Exemplarul este din 2000 și este dotat cu aer condiționat, radio, închidere centralizată și jante de aliaj ușor. Mașina este la vânzare la prețul negociabil de 1.500 de euro și are 20.000 km la bord. Culoarea acesteia este auriu metalizat.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Citește și: Dacia a oprit producția de autoturisme. Ce urmează să se întâmple cu uzina de la Mioveni

Câte exemplare se mai găsesc la vânzare

Pe olx.ro, în schimb, găsim trei anunțuri. Un prim exemplar Dacia SuperNova aflat la vânzare are prețul de circa 700 de euro, negociabil, este din anul 2001 și este în versiunea Rapsodie.

cat costa dacia supernova pe olx si autovit
Cât mai costă o Dacia SuperNova pe OLX sau Autovit în 2021

Potrivit descrierii oferite de proprietar, mașina este „în stare de funcționare sau pentru programul Rabla“. Acesta mai spune și că „mașina este folosită zilnic în București, este pretabilă pentru navetă sau pentru programul Rabla/Remat 2021“. Prețul  este „ușor discutabil la fața locului“. Mașina este vopsită în albastru.

Al doilea exemplar de pe OLX vine la prețul negociabil de 700 de euro, anul de fabricație al mașinii fiind 2002. Potrivit celui care o dă spre vânzare, mașina a fost revopsită, acum fiind roșie, și se află în stare bună de funcționare.

Vând Dacia Super Nova. Stare bună de funcționare. Motor 1.4, 75cp. Tabla făcută și revopsita anul trecut“, se arată în anunț.

Cel de-al treilea și ultimul exemplar Dacia SuperNova de pe OLX este un model din anul 2001, de culoare albastru, cu un rulaj de 81.620 de km.

Dacia SuperNova de vânzare din anul 2001, stare foarte bună de funcționare, circulă periodic, acte la zi, se oferă certificat fiscal la vânzare, nu troncăne“, informează proprietarul.

Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...