Cât curent consumă aerul condiționat dacă îl ții deschis 8 ore pe zi. Factura la energie va crește enorm
În contextul perioadei caniculare actuale, specialiștii în domeniul energetic au dezvăluit consumul de energie al aparatelor de aer condiționat într-o oră de funcționare. În ciuda nevoii de răcorire pe care o presupune această perioadă, mulți români evită să își pornească aparatele de aer condiționat din teama că factura la energie electrică va crește considerabil. Prin urmare, află mai jos cât vei plăti pentru 8 ore de funcționare a aerului condiționat pe zi.
Răcoare în casă cu costuri la curent
Pe durata acestei perioade caniculare, România este afectată de temperaturi în creștere, ceea ce a determinat mulți cetățeni să ia în considerare pornirea aparatelor de aer condiționat în propriile locuințe.
Cu toate acestea, teama de a primi facturi semnificativ mai mari în contextul scumpirii energiei electrice îi împiedica pe mulți să transforme gândurile în acțiuni.
În această situație, se conturează întrebarea în mintea multora cu privire la cât de multă energie consumă, în kilowați, un aparat de aer condiționat într-o oră de funcționare.
Astfel, experții aduc în atenție că este esențial să cunoaștem puterea în kilowați pe care o deține aparatul respectiv, precum și clasa sa energetică, atunci când ne decidem să achiziționăm astfel de echipamente.
Vezi și: Cum alegi un aparat de aer condiționat bun, care să consume puțin. Cel mai important criteriu
Este esențial să subliniem că aparatele de aer condiționat din clasa energetică A sau A+ pot înregistra un consum energetic mai redus cu până la 40% în comparație cu cele din clasele C sau D.
Astfel, specialiștii în domeniu trag un semnal de alarmă și informează cumpărătorii că obțin un consum de curent redus cu ajutorul aparatului de aer condiționat cu o clasa energetică sporită.
O alegere înțeleaptă ar fi să începeți cu o clasă energetică minimă de A+ și să vizați ideal o categorie +++ pentru a beneficia de cel mai înalt nivel de eficiență.
Cât te costă utilizarea aerului condiționat
Deși electrocasnicele cu o clasă energetică superioară pot părea mai costisitoare, inițial, veți observa că ele sunt mai economice pe termen lung în comparație cu cele mai puțin eficiente, asigurându-va economii de până la 40-60% la factura de energie electrică față de aparatele normale.
Cei care se întreabă cât consumă un aparat de aer condiționat pe oră pot găsi răspunsul simplu. Să luăm exemplul unui aparat de aer condiționat din clasa A+.
Citește și: Cum reduci factura la curent pe timp de vară. 5 trucuri care te ajută să economisești bani
În cazul unui astfel de model, consumul mediu este de 1,08 kW/h. Asta înseamnă că costul este de 0,8 lei plus 1,08 lei, în total aproximativ 1,86 lei pe oră.
Astfel, dacă evaluăm faptul că în timpul verii aparatul de aer condiționat este de obicei pornit în medie 8 ore pe zi, asta înseamnă că într-o lună avem 8 x 30 = 240 de ore de funcționare. Prin urmare, calculul final se rezumă la 240 x 0,86 lei, adică veți achita o factură cu un plus de aproximativ 206 de lei lunar.