Cât costă un divorț în 2023 la notar sau la tribunal. Ce taxe trebuie plătite și care sunt actele necesare

Cazacu Alexandru 10.04.2023, 21:00
Cât costă un divorț în 2023 la notar sau la tribunal. Ce taxe trebuie plătite și care sunt actele necesare

Chiar și după ce au trăit împreună o perioadă lungă de timp, mulți oameni căsătoriți decid, din diferite motive, că a venit vremea să se despartă. În ziua de azi, divorțul se poate realiza la tribunal sau la notar, pe cale amiabilă. În ambele cazuri, cei care doresc să divorțeze trebuie să scoată din buzunar niște bani. Cât costă un divorț în 2023, dar și care sunt actele necesare pentru desfacerea unui mariaj, puteți afla în continuare.

Cât costă un divorț în 2023 – Desfacerea căsătoriei la notar

În anumite situații, dacă soții au căzut de acord cu privire la desfacerea căsătoriei, iar separarea se face pe cale amiabilă, atunci divorțul poate fi realizat și la notar. În caz contrar, divorțul celor doi va avea loc în sala de judecată, la tribunal.

La notar, separarea este posibilă dacă soții se înțeleg în privința tuturor termenilor despărțirii. În primul rând, aceștia trebuie să se prezinte împreună la notar pentru a-și da consimțământul cu privire la desfacerea căsătoriei. Dacă s-a ajuns la un acord comun, iar ambele părți acceptă termenii separării, va fi nevoie de următoarele documente:

  • actele de identitate ale soților;
  • certificatele de naștere (în original);
  • certificatul de căsătorie (în original);
  • dacă este cazul, certificatul de naștere al copilului minor rezultat din căsătorie.

De menționat este faptul că, după depunerea documentelor necesare, notarul va înregistra cererea de divorț, iar soților li se va acorda un termen de cel puțin 30 de zile, numit și termen de reflecție. Dacă cei doi au copii minori, atunci autoritatea tutelară competentă va întocmi un raport de anchetă psihosocială.

Cât costă un divorț în 2023, la notar

Dacă se îndeplinesc condițiile de mai sus, iar soții au decis să divorțeze pe cale amiabilă, divorțul se poate realiza fără probleme la un notar public. Tarifele unui divorț la notar pot fi mai mari sau mai mici de la un birou notarial la altul

Costul unei separări la notariat, pe cale amiabilă, pornește de la 700 de lei. La această sumă se adaugă și TVA-ul. După cum ne puteam aștepta, soții care au copii minori vor scoate mai mulți bani din buzunar decât cei fără copii. Asta deoarece este necesară îndeplinirea unor proceduri suplimentare, cazul fiind unul mai complex.

Cât costă un divorț în 2023
Cât costă divorțul în 2023

Așadar, în cazul divorțului fără copii, valoarea totală a taxelor ar putea ajunge la aproximativ 800 de lei. În aceste taxe este inclus onorariul notarial pentru divorțul prin acord, tariful de înregistrare a cererii de divorț, copiile legalizate a documentelor și TVA-ul.

În schimb, pentru divorțul cu copii minori, valoarea totală a taxelor poate ajunge și la circa 1.500 de lei. Cu toate acestea, după cum am menționat și anterior, tarifele sunt diferite de la un birou notarial la altul, așa că unii notari pot percepe tarife mai ridicate.

Cât costă un divorț în 2023, la tribunal

Ei bine, dacă cei doi soți au ales să divorțeze în instanța de judecată, trebuie să știe că tariful divorțului la tribunal se stabilește în funcție de taxa de timbru. Potrivit libertatea.ro, costul desfacerii căsătoriei la tribunal variază în funcție de motivul separării, după cum urmează:

  • 200 lei – cererea de divorț întemeiată prin acordul soților (cererea ambilor sau a unuia dintre aceștia acceptată de celălalt);
  • 100 lei –  cererea de divorț din culpă, în situația în care se solicită desfacerea mariajului întrucât raporturile dintre soți sunt grav vătămate și, astfel, continuarea acestuia nu mai este posibilă;
  • 100 lei – cererea de divorț având ca motiv separarea în fapt a soților care a durat cel puțin doi ani;
  • 50 lei – cererea de divorț formulată de soțul a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.

Taxa de timbru se va plăti anticipat, iar dovada achitării acesteia trebuie să fie atașată, împreună cu celelalte documente necesare, la cererea de divorț. Aceasta se plătește fie la primăria de care aparține reclamantul, la direcția taxe și impozite locale, sau prin ordin de plată.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cazacu Alexandru
Alexandru s-a alăturat echipei Impact.ro încă de acum doi ani. Este specializat în materiale SEO din domeniile social, știință, cultură și utile, însă îi face plăcere să scrie și...