Cât costă cea mai ieftină asigurare pentru locuință în caz de cutremur. Polița pe care românii trebuie să o încheie pentru a fi despăgubiți

Stan Filon 15.02.2023, 13:24
Cât costă cea mai ieftină asigurare pentru locuință în caz de cutremur. Polița pe care românii trebuie să o încheie pentru a fi despăgubiți

Românii trebuie să știe cât costă cea mai ieftină asigurare pentru locuință în caz de cutremur! Oamenii se gândesc cu groază la un eventual cutremur, mai ales după cele care au avut loc în Turcia, dar și în România și ar vrea să-și asigure locuințele, în caz de calamitate. Vedeți în rândurile de mai jos ce trebuie să faceți.

Cât costă cea mai ieftină asigurare pentru locuință în caz de cutremur

Foarte puțini români știu că își pot asigura locuințele, în caz de cutremur, așadar numărul celor care au încheiat o astfel de asigurare este unul foarte mic. Cutremurul din Turcia și chiar cel din România i-a făcut pe mulți să se întrebe acum cum pot face să își asigure casa în caz de cutremur.

Potrivit statisticilor, din cele 9,6 milioane de case și apartamente, câte sunt în total în România, conform Institutului Național de Statistică, doar puțin peste 1,8 milioane au o poliță de asigurare obligatorie. Imediat după cutremurul din Turcia, Siria dar și România, s-au emis cu 25% mai multe polițe obligatorii de locuință față de perioada similară a anului 2022. În România sunt două tipuri de asigurări obligatorii pentru locuințe.

Cat costa cea mai ieftina asigurare pentru locuinta in caz de cutremur
Cat costa cea mai ieftina asigurare pentru locuinta in caz de cutremur

A crescut numărul de asigurări ale locuinței

Una dintre cele mai ieftine asigurări pentru construcțiile din materiale mai rezistente, din beton de pildă, costă doar 20 de euro pe an, deci aproximativ 100 de lei și se asigură până la 20.000 de euro, în funcție de paguba produsă locuinței.

Al doilea tip de poliță este pentru locuințele din materiale mai puțin rezistente, cum ar fi cele din chirpici. În acest caz polița este 10 euro pe an, dar asigură numai 10.000 de euro. Însă asigurarea obligatorie este doar primul pas. Pentru a fi despăgubiți pentru întreagă valoare a locuinței, este necesară o poliță de asigurare facultativă.

Poliță facultativă acoperă riscurile de catastrofă precum inundații, alunecări de teren și cutremur peste limita poliței PAD, care este de doar 20.000 de euro. Să zicem că aveți o locuință de 100.000 de euro și încheiați asigurarea obligatorie PAD și una facultativă, aceasta din urmă va acoperi riscurile de inundație, cutremur și alunecări de teren în limita a 80.000 de euro. Restul este acoperit de polița PAD, potrivit stirileprotv.ro.

Trebuie menționat faptul că pentru clădirile cu risc seismic de grad 1, nu pot fi încheiate asigurări, nici obligatorii și nici facultative. Polița de asigurare obligatorie poate fi încheiată la orice agenţie a celor 17 asigurători membri ai PAID sau de la agenţii acestora.

Asiguratori care au autorizație să emită polițe PAID sunt:

– ABC Asigurări

– Allianz-Țiriac

– Asirom

– AsitoKapital

– BRD Asigurări Generale

– Euroins

– Eurolife FFH

– EximAsig

– Garanta Asigurări

– Generali

– Allianz-Țiriac Unit Asigurări

– Grawe

– Groupama

– NN

– Omniasig

– SIGNAL IDUNA

– Uniqa

Pentru a încheia asigurarea obligatorie, la oricare dintre asiguratorii menționați, este nevoie ca beneficiarul să se prezinte doar cu buletinul.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...