Cât câștigă un preot în România, în 2022. Venitul depinde de funcția deținută în BOR

Iancu Andreea 28.03.2022, 15:51
Cât câștigă un preot în România, în 2022. Venitul depinde de funcția deținută în BOR

Atunci când vorbim despre Biserică facem adesea un pas în spate de la subiectul Divinității și ne raportăm la acțiunile unora dintre reprezentanți. Iar unul dintre subiectele cele mai controversate în ceea ce îi privește pe preoții din România îl reprezintă salariile. Mulți se întreabă cât câștigă un preot în țara noastră, în anul 2022. Se pare că veniturile diferă în funcție de rangul pe care îl au fețele bisericești.

Ce salariu câștigă un preot în România

Salariile prelaților și ai celorlalți membrii ai Bisericii Ortodoxe Române reprezintă un subiect controversat. În ciuda faptului că veniturile lunare ale acestora sunt discutabile, puțini cunosc exact ce sume intră în conturile preoților. Se pare că salariul pe care îl câștigă un preot în România diferă, fiind luate în considerare mai multe criterii. Iar unul dintre ele este legat de funcția deținută de fețele bisericești.

Venitul lunar al unui preot poate fi diferit, salariul lunar fiind calculat raportat la studiile și funcția pe care o deține în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Cu toate acestea, veniturile salariale pornesc de la suma de 3000 de lei. De asemenea, legea salarizării unitare prevede creșteri salariale pentru personalul clerical, aplicate încă din 2018 și ele continuă inclusiv în 2022.

Cât câștigă un preot în România 2022
Ce sume de bani câștigă lunar reprezentanții BOR

Ce venituri lunare are un preot debutant față de Patriarhul României

Dacă vorbim despre un reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române care se află la începutul carierei sale, salariul său, în cazul în care are și studii superioare, este de 3.700 de lei brut. În cazul în care preotul a primit gradul II și are studii superioare, el poate primi lunar un salariu de 3.900 de lei. Pentru a observa diferența pe care o fac studiile în cazul veniturilor salariale, este de reținut că un preot definitiv cu studii medii va primi în fiecare lună suma de 3.650 de lei brut.

Pe de altă parte, fiecare funcție din cadrul BOR este plătită în mod diferit. Astfel, reprezentanții Bisericii Ortodoxe din țara noastră, care se bucură de funcții mai înalte, pot ajunge la venituri lunare consistente. Dacă salariul pe care îl primesc preoții se situează în jurul a 3.000 de lei, până aproape de 4.000 de lei, un episcop va depăși suma lunară de 5.000 de lei. În plus, un mitropolit ajunge la un venit salarial de 7.500 de lei, în timp ce Patriarhul, care deține cea mai înaltă funcție în cadrul Bisericii, poate încasa lunar mai mult de 8.000 de lei. În prezent, Patriarhul Daniel este cel care deține această funcție în cadrul BOR.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...