Care va fi salariul mediu net în București. Banii promiși de Nicușor Dan

Sursa foto: Facebook

Nicușor Dan vede o soluție pentru dezvoltarea economică a Capitalei și, de asemenea, pentru creșterea salariilor bucureștenilor. Explicațiile le-a dat luni, prin intermediul unei conferințe de presă susținută la sediul de campanie. Candidatul dreptei la alegerile locale pentru Primăria Capitalei a prezentat proiectul său ”Noul București” pe baza căruia, salariile cetățenilor ar putea ajunge la 1.400 de euro pe lună.

Salariile românilor, estimate la 6.800 de lei

“Cred că Primarul General este responsabil de bunăstarea economică a oamenilor din comunitatea sa și, ca să fac o propunere explicită, în proiectul nostru, în urma unui mandat de 4 ani, salariile bucureștenilor vor ajunge la 1400 de euro pe lună, salariul net. Asta înseamnă 6.800 de lei pe lună salariul net, salariul mediu al bucureștenilor.”

Nicușor Dan trage un semnal de alarmă, într-o analiză comparativă a evoluției veniturilor din București și din județele țării, asupra întârzierii înregistrate de București.

“După cum vedeți, Bucureștiul este mult sub județe cu administrație de dreapta, de fapt, doar 3 județe din România sunt mai slabe decât Bucureștiul la acest indicator al creșterii veniturilor populației și, bineînțeles, acestea sunt județe, nu există date statistice pentru orașe: Oradea, Cluj Napoca, Sibiu, Timișoara. Foarte probabil ele sunt mult mai mari decât județele care cuprind și o populație rurală și în care veniturile nu au cum să crească într-atât de spectaculos.”, a mai spus Nicușor Dan.

Nicusor Dan cere o dezbatere cu Gabriela Firea

Nicusor Dan cere o dezbatere cu Gabriela Firea

Război total între Gabriela Firea și Nicușor Dan

Războiul pentru fotoliul de la Primăria Capitalei este în plină ascensiune. Primarul general în funcție, Gabriela Firea, a postat pe contul de Facebook că Nicuşor Dan, candidatul USR-PLUS pentru Bucureşti riscă dosar penal după un incident.

“Presa anunţă că domnul candidat al Dreptei Unite a parcat 35 de minute pe linia de tramvai, blocând tot! Adică o cale publică de acces protejată prin lege! Adică dosar penal! Of, of! Oameni noi!”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

La rândul său, Nicușor Dan își dorește o dezbatere “1 la 1” cu Gabriela Firea, candidatul PSD. În acest context, Nicușor Dan a prezentat cele 13 întrebări pe care dorește să i le adreseze Gabrielei Firea într-o dezbatere față în față.

Nicușor Dan a declarat că sunt șanse foarte mici în șansa reală de a avea o astfel de dezbatere între cei doi candidați aflați pe primele locuri în sondaje și a transmis o rugăminte presei de a adresa aceste întrebări contracandidatei sale, Gabriela Firea.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI