Care sunt cele mai populare nume de flori din România. Lor trebuie să le spui neapărat la mulți ani

24 04. 2021, 16:32

Sărbătoarea de Florii este una dintre cele mai importante din an. Floriile se sărbătoresc cu o săptămână înainte de Paștele Ortodox și este numită Duminica Floriilor. În această zi, mai mulți creștini își sărbătoresc ziua onomastică și asta pentru că au fost botezați cu nume de floare. Iată care sunt cele mai populare nume de flori din România. Lor trebuie să le spui neapărat la mulți ani.

Care sunt cele mai populare nume de flori din România

În cazul femeilor, numele de flori sunt ceva mai multe, decât în cazul bărbaților. Astfel că, trebuie să știți că lor trebuie să le spui neapărat la mulți ani, de Florii:

-Liliana, Brândușa, Iris, Dalia, Anemona, Crina, Narcisa, Camelia, Margareta, Violeta, Viorela, Ghiocica sau Lăcrămioara

Și bărbații au nume de flori. Așa că, nu uitați să le urați la mulți ani, celor care poartă numele de:

– Viorel, Florin, Florian, Florentin, Florinel, Crin, Mugurel, Ghiocel.

Există însă, și persoane cu nume mai rare, cum ar fi: Micșunica, Crizantema sau Mărgărit, în cazul bărbaților.

Dintre cei aproape 1,5 milioane de români aniversați de Florii, aproximativ 630.000 sunt bărbați, iar peste 850.000 sunt femei. Datele au fost puse la dispoziție de Ministerul de Interne din România, în urmă cu doi ani.

Însă, în continuare, cele mai comune nume de floare poartă Florin, peste 340.000 de persoane sau Viorica, în jur de 150.000 de nume, în România, potrivit statisticilor.

În Ziua de Florii, Iisus Hrisos îşi arată din nou minunile

Floriile sunt denumite, de asemenea, Duminica Patimilor sau Duminica Floriilor a Patimilor Domnului. De altfel, începând cu această zi, urmează o săptămâna a Patimilor. Credincioșii postesc, merg la biserică și se roagă pentru binele și sănătatea familiei lor.

De Florii se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.

În Ziua de Florii, Iisus Hrisos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte. De aceea Duminica Floriilor este după ziua numită Sâmbăta lui Lazăr, o zi încărcată de emoții și tradiții.

După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori,  la intrarea în Ierusalim.

Iată ce mesaje puteți trimite celor care își serbează ziua onomastică

– La mulți ani, de Florii și ziua în care îți sărbătorești onomastica. Eşti cea mai frumoasă dintre toate florile de pe Pământ! Să ne vedem cu bine și petrecere frumoasă alături de cei dragi.

-În ceastă zi, fii specială, mai ales că este o zi Sfântă, iar peste o sătămână vei sărbători Paștele alături de familie. Nicio floare nu se compară cu frumuseţea ta! La Mulţi Ani!

-Acest mesaj este special pentru că ești o persoană specială. Și pentru că te iubesc, își doresc să fii fericit și împlinit alături de cei dragi. La Mulţi Ani!

-Toate florile din lume, le trimit pentru tine să îți facă ziua mai frumoasă. Fii fericită și senină în această zi sfântă.

-La mulți ani, de Florii. Eşti persoana care mi-a luminat viaţa şi mi-a încălzit sufletul, iar pentru asta îți doresc tot binele din lume.

– La mulți ani!Eşti cea mai preţioasă floare. Frumuseţea trandafirilor şi gingăşia narciselor pălesc în faţa ta!

-Ziua este mai senină de Florii. Cu ocazia zilei onomasticii, își doresc multă sănătate și un cer senin. La mulți ani, floarea mea dragă.