Care este adevăratul nume al lui Ion Țiriac. Ce scrie în buletinul său, de fapt

Mihnea Tălău 19.07.2023, 19:18
Care este adevăratul nume al lui Ion Țiriac. Ce scrie în buletinul său, de fapt

Puține sunt persoanele care să nu fi auzit de numele marelui tenismen român Ion Țiriac, actualmente unul din miliardarii cu afaceri în mai toate domeniile. Foarte puțini știu însă care este numele real din buletin al lui Ion Țiriac. El, chiar a vrut la un moment dat să îl schimbe, însă, a renunțat din cauza birocrației excesive.

Ion Țiriac a dezvăluit care îi este numele real din buletin și pașaport

Potrivit unor relatări ale miliardarului, numele din buletin este cu totul altul. Într-un interviu acordat, cu ceva timp în urmă, Televiziunii Române, Ion Țiriac dezvăluia care îi este numele real din buletin și pașaport.

”În paşaport scrie Ioan, nu scrie Ion. Tatăl meu a fost Ioan şi atunci mi-a făcut şi pe mine Ioan.

Am încercat la un moment dat să îmi schimb numele, să îmi pun Ion, dar trebuia să fac atâtea hârțoage încât am renunțat.

Ioan Ţiriac scrie în paşaport, născut în 1939, pe 9 mai, la Braşov”, declara fostul tenismen la TVR.

Surpriza pregătită de Ion Țiriac pentru România. S-a aflat totul despre planurile miliardarului

În topul magnaților lumii

Până în 2005, s-a estimat că averea sa se ridicase la aproximativ 756 de milioane de euro, iar doi ani mai târziu, a fost primul român care a intrat pe lista Forbes a miliardarilor, ocupând locul 840 în lume, iar deviza lui Țiriac a fost întotdeauna ”nu contează câți bani are un om de afaceri, ci accesul pe care îl are la bani”.

În anul 2022 averea lui Ion Țiriac era cotată la 8,5 miliarde de lei, înglobată în Țiriac Holdings, care cuprindea peste 40 de companii private din domeniile comerțului auto, imobiliarelor, serviciilor financiare, operațiunilor de leasing și transport aerian, dar și în protecție și supraveghere, scrie wowbiz.ro.

Conform listei Forbes, Ion Țiriac deține acum o avere de două miliarde de dolari și se clasează pe locul 1516 în ierarhia magnaților lumii, după ce anul trecut se afla pe locul 1818.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...