Cântăreaţa din România care nu face nimic fără bunica ei. „Ascunde bani prin casă, eu îi găsesc şi îi termin repede”

Badea Violeta 20.06.2022, 09:00

O cântăreață din România a mărturisit, de curând, că are o relație specială cu bunica ei. Aceasta o apreciază foarte mult pe femeia care a avut grijă de ea atunci când părinții săi erau plecați să muncească în străinătate. Vedeta îi este recunoscătoare bunicii sale pentru tot ajutorul pe care i l-a oferit și a recunoscut că nici acum nu face nimic fără ea. Iată despre ce solistă este vorba!

O cântăreață din țara noastră are o relație specială cu bunica ei

O solistă din țara noastră îi este foarte recunoscătoare bunii sale. Ruby, căci despre ea este vorba, este foarte atașată de femeia care a crescut-o cât timp părinţii săi au fost plecaţi în străinătate.

Nu de puține ori, artista a povestit cât de multe sacrificii a făcut bunica sa pentru a o crește, iar acum aceasta încearcă să-i întoarca favorul. Locuind încă de mică, alături de aceasta, Ruby nici nu a stat pe gânduri și a adus-o cu ea la București, atunci când s-a mutat, astfel că artista și bunica ei sunt și astăzi de nedespărțit.

Peste tot sunt împreună, nu fac nimic una fără cealaltă și locuiesc în aceeași casă. Ruby a povestit, de curând, că ar lua-o pe bunica sa chiar și la un eveniment.

„Ia să o iau pe mamaie cu mine la eveniment. Să-i fac și o ținută din asta așa, să fim asortate. Chiar ar fi foarte tare. Mamaia este foarte bine, de fiecare dată înainte să plec de acasă mă duc la ea, îi defilez, îi arăt cum m-am îmbrăcat, mă „pupă în fund”, ca să zic așa, mă iubește și îmi dă așa o stare foarte bună de spirit și plec cu capul sus”, a declarat cântăreața, citată de EGO.ro.

Bunica lui Ruby
Bunica lui Ruby

Ce îi reproșează bunica sa

În cadrul aceluiași interviu, Ruby a declarat că singurul lucru pe care i-l reproşează bunica sa este faptul că este foarte cheltuitoare și că nu pune bani deoparte niciodată.

„Mamaia e acum mai amnezică, nu prea știe neapărat. A început, spre fericirea mea, să nu mai țină cont la bani, la cheltuială. Ea are impresia că toate rochiile pe care le am, pe care eu mi le fac, mi le cumpăr, de fapt, le primesc.

Când mă vede cu ceva nou chiar ea zice că ce rochie frumoasă am primit. O las să creadă asta. O păcălesc ușor”, a spus cântăreața pentru aceeași sursă.

„Ea este genul de persoană care pune ban pe ban și la un moment dat găsești o gaură în spatele canapelei și un teanc de bani. Mi s-a întâmplat asta și ce crezi că am făcut?

I-am cheltuit pe toți. I-am zis să nu îi mai ascundă, că eu îi găsesc și îi cheltui. Asta s-a întâmplat, mai de mult, dar mă aștept oricând să găsesc bani ascunși prin casă pentru că ea asta face, îi strânge”, a mai adăugat artista.

Urmăriți Impact.ro și pe