Când se trece pe sub masă de Paște în 2023. Care este semnificația acestui obicei

Cazacu Alexandru 07.04.2023, 19:45
Când se trece pe sub masă de Paște în 2023. Care este semnificația acestui obicei

Paștele este o sărbătoare de mare importanță pentru creștinii din întreaga lume, fiind totodată și un praznic plin de tradiții și obiceiuri. Zilele din Săptămâna Patimilor (ultima săptămână din Postul Mare) sunt încărcate cu semnificații religioase, iar una dintre cele mai importante este Vinerea Mare sau Vierea Neagră. În continuarea articolului curent veți afla când se trece pe sub masa de Paște în 2023 și care este semnificația acestui obicei.

Când se trece pe sub masă de Paște în 2023, potrivit tradiției creștine

Săptămâna Mare are o importanță deosebită pentru creștinii ortodocși. În ultima săptămână din Postul Paștelui, credincioșii fac ultimele pregătiri pentru sărbătoarea Învierii Domnului. Toate zilele din Săptămâna Patimilor au semnificații speciale pentru creștini, însă Vinerea Mare este una dintre cele mai importante.

Potrivit scrierilor bisericești, aceasta a fost ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiția creștină spune că în Vinerea Mare trebuie să ținem post negru, aceasta fiind o zi de mare tristețe.

Când se trece pe sub masă de Paște

Tot în Vinerea Neagră se face și trecerea pe sub masă. În acest an, Paștele Ortodox este sărbătorit pe 16 aprilie, astfel creștini ortodocși vor avea acest obicei pe 14 aprilie, la Denia Prohodului Domnului.

La orele amiezii, în toate bisericile ortodoxe se va scoate Sfântul Epitaf din Altar și se va așeza pe o masă înaltă. Masa respectivă simbolizează mormântul lui Hristos. Enoriașii vor veni la slujbă cu flori și vor săruta Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce de pe Sfântul Epitaf, apoi vor trece de trei ori pe sub masă.

Care este semnificația trecerii pe sub masă

În fiecare an, în Vinerea Mare, creștinii ortodocși coboară în mormânt alături de Mântuitorul Iisus Hristos (trec pe sub masa despre care vă vorbeam), pentru ca ulterior să învie odată cu Domnul.

Potrivit crestinortodox.ro, coborârea și ridicarea din groapa morții se face în mod simbolic, adică prin trecerea pe sub masa pe care a fost așezat trupul neînsuflețit al Mântuitorului, întipărit pe Sfântul Epitaf. Unii credincioși trec pe sub masa respectivă doar o dată, gest care simbolizează unicitatea jertfei lui Iisus Hristos.

În schimb, alți enoriași trec pe sub masă de trei ori în amintirea celor trei zile în care Domnul a stat în mormânt. În seara acelei zile, se va cânta Prohodul Domnului, după care preotul va lua Sfântul Epitaf. Apoi, împreună cu enoriașii și Sfânta Cruce, preotul paroh face înconjurul bisericii. Acest obicei amintește de drumul făcut de Hristos până pe Dealul Golgota, loc în care a fost răstignit și unde și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Când se trece pe sub masă de Paște
Când se trece pe sub masă de Paște în 2023. Care este semnificația acestui obicei

Rugăciunea puternică ce trebuie rostită în fiecare post

Acum că am aflat când se trece pe sub masă de Paște și care este semnificația acestui obicei, în rândurile următoare v-am pregătit o rugăciune frumoasă și puternică. Aceasta poate fi rostită atât în Postul Paștelui, cât și în alte zile de post de peste an. Iată cum sună această:

„Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor și biruință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bunăplăcere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre.

Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hristoase, Dumnezeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cazacu Alexandru
Alexandru s-a alăturat echipei Impact.ro încă de acum doi ani. Este specializat în materiale SEO din domeniile social, știință, cultură și utile, însă îi face plăcere să scrie și...