Când intră pensiile pe card în februarie 2024? Pe ce dată se fac plățile?

Emanuela Pană 30.01.2024, 14:43
Când intră pensiile pe card în februarie 2024? Pe ce dată se fac plățile?

Întrucât primesc un venit în plus în luna care urmează, românii așteaptă cu nerăbdare să afle când intră pensiile pe card în februarie 2024. Pensiile românilor s-au indexat cu 13,8%, în concordanță cu rata inflației. Din acest motiv, pensionarii primesc o sumă mai mare începând din ianuarie.  

Când intră pensiile pe card în februarie 2024? 

Data la care intră pensiile pe card în februarie 2024 este una de interes pentru români, mai ales de când veniturile lor s-au indexat. În plus, unii pensionari din România vor primi mai mulți bani luna viitoare, deoarece, în afară de pensie, vor primi și sumele aferente cardurile sociale pentru alimente și mese calde. 

Ziua în care pensionarii vor primi banii în luna februarie depinde și de modul în care aceștia au ales să se facă plata. În timp ce unii români preferă ca pensia lor să fie adusă de poștaș, alții au optat pentru plata pensiei pe card.  

Plata pensiilor se va face în intervalul 1-15 februarie, pe cardurile bancare sau la domiciliul pensionarilor, în funcție de opțiuni. În cazul în care nu sunt găsiți acasă, pensionarii pot ridica banii de la ghișeele poștale, împreună cu talonul de pensie, în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective. 

În fiecare lună, în data de 12, dar nu mai târziu de data de 13, pensionarii primesc suma aferentă pensiilor pe cardurile lor, prin intermediul băncilor partenere cu Casa Naţională de Pensii Publice.  

Începând cu data de 1 ianuarie 2024, peste 1.100.000 de pensionari, în special cei care beneficiază de indemnizația socială (sau pensia minimă, cum mai este ea cunoscută), au înregistrat o creștere de 150 de lei a pensiei lor. 

Citește și: Cu cât cresc pensiile românilor în 2024 în funcție de anul nașterii? Femeile care nu primesc niciun leu în plus la pensie

Ce prevede noua lege a pensiilor? 

La data de 6 decembrie 2023, legea privind pensiile, adoptată de către Parlament în luna noiembrie și promulgată de către președintele Klaus Iohannis, a fost publicată în Monitorul Oficial. 

Cand intra pensiile pe card in februarie 2024
Noua lege a pensiilor aduce schimbari importante pentru romani

Deși legea se aplică din 1 ianuarie 2024, o mare parte din prevederi intră în vigoare din septembrie. Principalele modificări aduse de noua lege includ creșterea pensiilor cu 13,8% începând cu data de 1 ianuarie 2024 și recalcularea acestora în luna septembrie. Punctul de referință pentru calculul pensiilor va fi de 2.032 de lei. 

De asemenea, vârsta de pensionare va deveni aceeași pentru femei și bărbați, stabilindu-se la 65 de ani. Această schimbare se va implementa gradual. Totodată, stagiul minim contributiv de cotizare pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă va fi de 15 ani. 

Vezi și: Se reduce vârsta de pensionare pentru mame. Ce schimbări aduce Noua Lege a pensiilor de la 1 septembrie 2024

Cine sunt românii cărora nu le crește pensia? 

Șeful Casei de Pensii a oferit o explicație cu privire la situația actuală și a numit categoriile de pensionari care nu vor beneficia de creșteri ale pensiilor în luna septembrie, în cadrul procesului de recalculare. 

”4,6 milioane de pensionari avem exact. Deci, noi am făcut niște simulări, nu sunt niște cifre de o acuratețe de 100%. Din 4,6 milioane de pensionari, aproximativ 3 milioane de pensionari vor avea creșteri.  

Creșterile sunt de la 1% până la 80-90% şi avem creșteri la acele persoane care au contribuit foarte mult la sistem pe o perioadă lungă de timp și cu niște contribuții destul de însemnate”, a anunţat şeful Casei de pensii, Daniel Baciu, conform antena3.ro.  

Prin urmare, un număr de 1,6 milioane de români nu vor beneficia de majorarea pensiilor. Este vorba, așadar, despre cei care nu au contribuit mulţi ani la plată şi nici nu au contribuţii mari achitate. La sfârșitul anului trecut, țara noastră avea 4,6 milioane de pensionari. 

Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...