Când începe anul școlar 2019 – 2020. Au fost tot felul de polemici pe marginea acestui subiect, între reprezentanții Ministerului Educației și cei ai Comisiei de Dialog Social. Nici până în acest moment nu se știe de ce Viorica Dăncilă a cerut amânarea cu o săptămână a întoarcerii elevilor la cursuri. Noul ministru al Educației urmează să ia ultima decizie.
În mod normal, la începutul acestei veri, Ministerul Educației anunțase că noul an școlar va începe pe 9 septembrie. Ulterior, Viorica Dăncilă a propus începerea școlii pe 16 septembrie, mai târziu cu o săptămână, dar nu și-a motivat public intenția. Nefiind o decizie finală, s-au stârnit multe confuzii și incertitudini în spațiul public, completate și de demiterea Ecaterinei Andronescu, de pe poziția de ministru al Educației.
La acest minister a avut loc o ședință la care au participat reprezentanții acestei instituții, dar și ai Comisiei de Dialog Social, reprezentanți ai părinților și elevilor. Conform declarației acestora, cuvântul lor n-a fost luat în seamă de cei de la minister, ba chiar li s-a reproșat că se află acolo în calitate de invitați. O nerușinare fără margini din partea celor care sunt plătiți din banii celor pentru care ar trebui să ia decizii doar după consultarea lor, și nu altfel.
„A avertizat societatea civilă că avem doar statut de invitați și că nu facem parte din Consiliul de Dialog Social. Nu este în regulă să schimbăm structura anului școlar cu o lună înainte de începerea școlii pentru că au cerut hotelierii asta, pe filieră politică și în interes financiar”, a spus Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, conform Digi 24.
CITEȘTE ȘI
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Reacția Ecaterinei Andronescu, după ce Viorica Dăncilă a dat-o afară. ”Am aflat de la televizor!”
Țara în care vaccinul a devenit obligatoriu pentru înscrierea la școală
Până în momentul în care noul ministru al Educației, Daniel Breaz (care este și ministru al Culturii) va da ultimul verdict, școala ar trebui să înceapă pe 9 septembrie, așa cum se știa și până acum. Dacă școala începe mai târziu cu o săptămână, se produce un dezechilibru semestrial care e tot în dezavantajul elevilor.
Vom actualiza tot în acest articol decizia noului ministru, atunci când va găsi de cuviință să o comunice.
În conformitate cu ordinul ministrului Educației Naționale nr. 3.191/2019 privind structura anului şcolar 2019-2020, cursurile anului şcolar 2019-2020 încep luni, 9 septembrie și sunt dispuse pe durata a 35 de săptămâni.
Evident, vor fi două semestre:
Câte vacanțe vor fi:
vacanţa de iarnă (21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020);
vacanţa de primăvară (4 aprilie – 21 aprilie 2020);
vacanţa de vară (13 iunie – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021);
Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 26 octombrie – 3 noiembrie 2019.
Programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 7 octombrie 2019 – 29 mai 2020, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor.