Când e deschis la Lidl, Kaufland și Carrefour, de Paște. Programul marilor magazine

Emanuela Pană 21.04.2022, 08:10
Când e deschis la Lidl, Kaufland și Carrefour, de Paște. Programul marilor magazine

Programul marilor magazine de Paște este aici. Lidl, Kaufland și Carrefour au anunțat când au deschis, dar și zilele în care nu vor fi disponibile pentru cumpărături. După cum se întâmplă în fiecare an, Sărbătorile Pascale implică un program special al magazinelor. Totuși, jucătorii importanți de pe piață s-au asigurat că toată lumea are timp să-și cumpere cele necesare.

Program Lidl, Kaufland și Carrefour de Paște

Paștele 2022 vine cu un orar special al magazinelor importante, precum Lidl, Kaufland sau Carrefour. Există zile în care românii pot merge nestingheriți la cumpărături, dar și zile în care angajații acestor retaileri trebuie să se odihnească.

Așa cum se întâmplă de la an la an, marii jucători de pe piață s-au asigurat că românii au suficient timp să-și facă cumpărăturile și în 2022 și, pe de altă parte, că angajații vor putea sta cu familia de Sărbătorile Pascale.

De precizat că multe supermarketuri au reduceri în această perioadă, în special la carnea de miel, nelipsită de pe mesele românilor, cozonaci, ouă, băuturi alcoolice sau răcoritoare etc.

Program Lidl de Paște 2022

Lidl păstrează tradiția și în 2022, astfel că angajații din cele peste 320 de magazine ale sale vor putea petrece două zile alături de familie de sărbători.

Este vorba despre prima și a doua zi de Paște, mai exact datele de 24 şi 25 aprilie 2022. Prin urmare, clienții lanțului de magazine îşi vor putea face cumpărăturile până sâmbătă, 23 aprilie, inclusiv. Lidl își va deschide magazinele abia marţi, 26 aprilie.

Iată orarul exact al retailerului în România pentru perioada de Paște:

  • De luni, 18.04, până vineri, 22.04. – program normal de funcţionare;
  • Sâmbătă, 23.04 – program unitar în toate magazinele din ţară – 07:00 – 18:00;
  • Duminică, 24.04 şi luni, 25.04 – ÎNCHIS;
  • Marţi, 26.04 – program normal de funcţionare.

Citește și: Program metrou de Paște. Ce se întâmplă în noaptea de Înviere

Când poți merge la cumpărături

Dacă vorbim despre Paște 2022 și cele mai importante magazine din țară, atunci trebuie să știți că ele vor funcționa după un program aparte de sărbători.

Paste 2022. Programul magazinelor Lidl, Kaufland si Carrefour
Paste 2022. Programul magazinelor Lidl, Kaufland si Carrefour

Program Carrefour de Paște 2022

În intervalul 18 – 22 aprilie, toate magazinele Carrefour vor fi deschise de la 8:00 la 23:00. Situația se schimbă puțin pe 23 aprilie, când programul Carrefour este de la 08:00 până la 19:00.

Pe 24 aprilie, magazinele vor fi închise, iar între 25 aprilie și 1 mai programul va fi de la 8:00 la 22:00.

Program Kaufland de Paște 2022

Hipermarketurile Kaufland vor fi deschise în intervalul 18-25 aprilie, însă vor avea un program special, în funcție de unitate.

Mai exact, magazinele Kaufland vor funcționa cu oră de deschidere între 06:30 și 09:00 și se vor închide între 21:30 și 23:00.

În Sâmbăta Mare, toate magazinele Kaufland vor avea porțile deschise pentru clienți între 06:30 și 18:00 sau 19:00.

Există însă și câteva excepții, iar aici ne referim la magazinele din Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Odorheiu Secuiesc, Gheorghieni și Sovata. Toate acestea vor funcționa după programul normal. În multe dintre aceste orașe Paștele a fost deja sărbătorit, mulți dintre locuitori fiind catolici.

Urmăriți Impact.ro și pe