Mărirea pensiilor poate fi una dintre cheile relansării economice ale României. Este părerea lui Călin Popescu Tăriceanu, care a criticat atitudinea rezervată a guvernului Orban de a-și asuma plata pensiilor mărite de la 1 septembrie.
Analiza lui Tăriceanu privind creșterea pensiilor
Tăriceanu scrie pe Facebook că nu e neapărat sinucigaș un politician care susține creșterea pensiilor:
”Ştiu că orice om politic care, în această clipă, susţine mărirea pensiilor cu 40%, conform legii, este considerat un sinucigaş politic. Cine să aibă curajul să facă o asemenea propunere când aproape jumătate de milion de concetăţeni ai noştri şi-au pierdut locurile de muncă şi încă pe atâţia s-au întors din străinătate şi se uită după unul? La asta se adaugă propaganda găunoasă a guvernului care ne spune în fiecare zi cum fiecare bănuţ trebuie băgat în relansarea economică şi cum nu mai e loc şi pentru pensionari. Doar spune… pentru că de fapt banii se duc în puşculiţele de partid prin contracte oneroase date pe sub mână”, a scris pe Facebook Călin Popescu Tăriceanu.
Tăriceanu crede că doar o abordare pro-piață ar putea să aducă injecții cu capital, astfel încât să pună economia în mișcare.
”Haideţi să vedem ce se întâmplă dacă se măresc pensiile cu 40% de la 1 septembrie, aşa cum e legea: 1. Se va face dreptate socială pentru mai mult de 1 milion de pensionari care trăiesc cu mai puţin de 800 lei pe lună. Da, sunt oameni care nu au stagii complete de muncă sau au lucrat toată viaţa la cooperativa agricola, dar tot concetăţeni de-ai noştri sunt. Şi toţi ştim că nu se poate trăi cu 800 lei pe lună. Aceşti bani suplimentari pe care îi vor încasa se vor întoarce rapid în economie pentru că ei îşi vor cumpăra cele necesare traiului (alimente, medicamente, îmbrăcăminte, sau utilităţile necesare). Banii lor vor întreţine focul producţiei de bunuri şi vor permite zeciilor de mii romani care astazi stau în șomaj technic să se reîntoarcă la muncă. Adică statul nu va mai da ajutoare sociale. În plus taxele şi impozitele pe produse şi pe muncă vor întoarce în visteria statului aproape jumătate din banii pe care i-au dat la mărire. Ca să fie clar pentru toți: mărirea cu 40% a acestor pensii mici este o chestiune de viață sau de moarte! Cine crede ca acești concetățeni ai noștri vor putea trăi cu 800 de lei pe luna se minte! 2. Vor mai fi cel puţin alte 2,5 milioane de români care sunt acum cu pensii până în 1500 lei şi care vor primi o sumă de bani care le va face viaţa mai bună. Şi ei vor cheltui aceşti bani pe bunuri de strictă necesitate şi vor întoarce banii în economie. Cu câştigurile despre care am vorbit: locuri de muncă şi venituri la buget”.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
„Pensiile nu sunt o pomană”
Acesta a remarcat că se pleacă de la o premiză greșită în privința pensiilor, anume acea concepție potrivit căreia pensiile sunt o pomană pe care guvernanții le-o fac pensionarilor.
”De ce să dăm ajutoare pentru stat acasă când putem să încurajăm consumul mărind pensiile aşa cum ne-am angajat? Dacă guvernantii nu ar pleca de la premisa greşită că mărirea pensiilor este doar o pomană pe care o fac pensionarilor, le-ar fi mai uşor să ia decizia corectă. Dacă s-ar gândi că pensionarii de azi au susţinut la rândul lor alţi pensionari, nu li s-ar părea că mărirea pensiilor este un cadou nemeritat”, a adăugat Tăriceanu.
Liderul ALDE crede că mărirea cu 10% a pensiilor ar fi un ”cadou otrăvit”, pentru că această mărire nu acoperă nici măcar creşterea preţurilor din septembrie 2019 în septembrie 2020.
”Ştiu, o să fiu pus la colţ de oamenii sistemului, de politrucii guvernului, de analiştii care îşi iau soldele de la pădure, de toţi neavenitii care nu au creat un loc de muncă şi nu au plătit o chenzină în viaţa lor, dar realitatea este cea pe care v-o spun: mărirea pensiilor cu 40% poate fi una dintre cheile relansării noastre”, a conchis Călin Popescu Tăriceanu.