Bucureştenii din Sectorul 1 cer demiterea lui Clotilde Armand. PSD strânge semnături pentru înlocuirea primarului

Iancu Andreea, George Capoeanu 31.07.2021, 17:14

După luni bune în care au fost nevoiți să trăiască printre gunoaiele de pe străzi, bucureștenii din Sectorul 1 cer demiterea lui Clotilde Armand. Cei care au luat această inițiativă sunt membrii PSD, care strâng semnături pentru înlocuirea primarului. Aceștia spun că locuitorii sunt revoltați de modul în care edilul gestionează situația, numeroase străzi transformându-se în focare de infecție din cauza scandalului iscat între primar și firma de salubrizare a sectorului.

Bucureștenii din Sectorul 1 cer demiterea lui Clotilde Armand. PSD strânge semnături pentru a-l înlocui pe edil

Social-democrații au decis să ia măsuri în cadrul crizei din Sectorul 1 și au pornit o campanie de strângere de semnături împotriva primarului USR-PLUS. Bucureștenii din Sectorul 1 cer demiterea lui Clotilde Armand, după ce edilul a iscat un scandal cu firma care se ocupă de ridicarea gunoiului din sector. Situația de pe străzile și trotuarele din zona administrată de edilul alianței USR-PLUS este una îngrozitoare, de luni bune locuitorii confruntându-se cu munți de gunoaie.

Într-o postare realizată sâmbătă, pe contul de Facebook al social-democraților, internauții au putut observa imagini cu modul în care bucureștenii din Sectorul 1 au decis să își arate nemulțumirea pentru conducerea din primărie. Aceștia au semnat pentru demiterea primarului Clotilde Armand, în ciuda temperaturilor caniculare.

La peste 35° C, românii din #sectorul1 “s-au răcorit” astăzi semnând pentru demiterea primarului USR-ist Clotilde Armand. Am fost, din nou, alături de echipele de voluntari, într-o campanie door-to-door, în zona de case de pe Șos. Chitilei și la blocurile din Bd. 1 Mai. Am vorbit cu foarte mulți locuitori revoltați de halul în care a ajuns să arate #capitalacapitalei. De ce semnează oamenii? Uitați-vă pe imaginile surprinse pe Str. Bacului, Str. Liniștei și multe altele, în această dimineață în #sectorul1! Străzile laterale și trotuarele sunt pline de grămezi de gunoaie, trunchiuri de copac și crengi. Oamenii sunt profund nemulțumiți de debandada administrativă. Sectorul este neadministrat, spațiul urban este căzut în degradare, a precizat Alexandru Petrescu, vicepreședinte PSD Sector 1.

Bucureștenii din Sectorul 1 cer demiterea lui Clotilde Armand
Gunoaiele din Sectorul 1, motiv de nemulțumire pentru locuitorii care cer demiterea primarului

Locuitorii vor putea să apeleze la echipele din teren pentru a-și exprima nemulțumirea

Acțiunea este una de amploare, iar reprezentanții PSD, alături de membrii TSD, vor continua campania de strângere de semnături împotriva edilului de la Sectorul 1. Astfel, ei speră să inițieze referendumul pentru demiterea lui Clotilde Armand, punând la dispoziția locuitorilor echipe pe teren, care vor discuta cu oamenii și vor aduna semnături din partea celor nemulțumiți și care își doresc înlocuirea primarului.

Echipa PSD Sector 1, împreună cu membrii TSD au început să se implice activ în campania de strângere de semnături pentru inițierea referendumului de demitere al primarului Sectorului 1, Clotilde Armand. Zilnic vor fi echipe pe teren gata să discute cu oamenii și să adune semnături de la aceștia, din cauza haosului creat de către administrația USR-PLUS, se arată într-o altă postare pe contul de pe rețeaua de socializare.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...