Bucătarii de la Chefi la cuțite vor avea o emisiune nouă. Unde îi vei putea vedea pe Scărlătescu, Bontea și Florin Dumitrescu

Badea Violeta, Diana Dumitrache 09.09.2021, 16:00
Bucătarii de la Chefi la cuțite vor avea o emisiune nouă. Unde îi vei putea vedea pe Scărlătescu, Bontea și Florin Dumitrescu

Surpriză uriașă pregătită de Antena 1! Celebrii bucătari de la „Chefi la cuțite” vor avea o nouă emisiune. Iată unde îi vei putea vedea pe Scărlătescu, Bontea și Florin Dumitrescu.

Celebrii bucătari vor face parte dintr-un nou cooking show

Antena 1 pregătește o nouă emisiune pentru grila de tomană. Se pare că chef Cătălin Scărlătescu, chef Sorin Bontea și chef Florin Dumitrescu vor fi protagoniștii unui nou cooking show. Această emisiunea va avea un format unic în România. Producătorii vor să combine într-un mod spectaculos gătitul, aventura și călătoriile.

Astfel, telespectatorii vor putea urmări un spectacol gastronomic, vor putea admira destinații de vis și vor fi martorii unor situații incredibile. De asemenea, aceștia se vor putea bucura de glumele inspirate cu care cei trei bucătari i-a obișnuit de-a lungul timpului.

„Eu sunt obișnuit cu aventura, m-am reîmprietenit cu ea acum ceva vreme, iar dacă o combin și cu bucătăria… cred că o să iasă ceva foarte tare! Sunt curios cum se vor descurca și colegii mei, abia aștept să-i văd!”, a spus chef Sorin Bontea.

Bucatarii de la Chefi la cutite vor avea o emisiune noua
Bucatarii de la Chefi la cutite vor avea o emisiune noua

Cum se va numi noua emisiune

Noua emisiune se va numi „Chefi fără limite”, iar filmările acestei aventuri vor debuta în toamnă în insulele grecești. Fiecare ediție a show-ului le va arăta telespectatorilor preparate tradiționale, preparate originale din Grecia, peisaje superbe și momente pline de adrenalină.

„Eu le-am tot vorbit colegilor mei despre călătorii, știu deja că sunt îndrăgostit de Grecia, așa că să gătesc și să văd cele mai frumoase insule grecești este pentru mine competiția perfectă.”, a spus chef Cătălin Scărlătescu.

Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea vor coordona fiecare câte o echipă, iar scopul va fi acela de a demonstra că un bucătar se poate descurca în orice situație. Astfel, concurenții vor trebui să-și depășească limitele și să lupte pentru a-și arăta talentul în gastronomie.

Drumul spre succes nu va fi deloc ușor, fiindcă participanții vor trebui să își procure singuri ingredintele sau ustensilele. Aceștia vor trebui să uite de confortul pe care-l au în propria bucătorie și să se adapteze noilor condiții. Concurenții vor fi ajutați de cei trei chefi. Scărlătescu, Bontea și Florin Dumitrescu vor pune umărul la treabă pentru ca echipa lor să iasă câștigătoare.

„Intrăm într-o competiție cu șanse egale. Pentru oamenii de acolo suntem și noi niște concurenți, pentru că nu ne cunosc, nu au auzit de noi. Așa că va trebui să luptăm pentru fiecare probă, fiecare avantaj. Asta va fi taaaare interesant!”, a declarat chef Florin Dumitrescu.

Cine va prezenta noua emisiune

Noua emisiune va fi prezentată de nimeni alta decât Irina Fodor. Aceasta va fi ajutată și de un co-prezentator ce va
avea rolul de a povesti despre specificul locului, mâncărurile și ingredientele renumite de pe aceste meleaguri.

„Când crezi că aventura a luat sfârșit, afli că se coace una și mai și! Cam asta a fost starea mea când am aflat despre “Chefi fără limite”. Primul gând a fost de regret că mi-am desfăcut bagajul, pentru că mi-ar fi fost mai simplu dacă lăsam lucrurile în troller, așa cum erau.

Pe de altă parte, m-am bucurat tare mult că ne reluăm ritmul plin de adrenalină așa de repede, pentru că nu mă așteptam la încă o călătorie. O să explorăm Grecia și insulele ei la pas, cu barca, cu bacul, cu mașina și nu m-aș mira chiar înot, mai ales în cazul chefilor și al echipelor lor.

O să descoperiți, alături de noi frumusețea necunoscută a acestei țări, cultura ei culinară deosebit de bogată și o să trăiți o aventură care nu seamănă cu ce ați mai văzut până acum.”, a spus Irina Fodor.

Colaj Foto: Narcisa Tomulescu

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...