Brigitte Sfăt a făcut un anunț neașteptat despre relația cu soțul său, Florin Pastramă. Vedeta a mărturisit că problemele în cuplu au apărut din pricina comportamentului violent al bărbatului. Astfel, povestea de dragoste a celor doi pare să fi ajuns la final.
Brigitte a luat o decizie dură și a ales să se separe pentru moment de Florin Pastramă. Vedeta a hotărât să se distanțeze de partenerul său după ce aceasta s-a simţit ameninţată de familia soţului său. Totuși, Brigitte i-a oferit ocazia lui Florin să se decidă cu privire la viitorul lor împreună și să își rezolve problemele.
„Florin trebuie să-şi rezolve probleme şi trebuie să ştie pe ce cale o ia! O să iau o pauză pentru siguranţa copiilor! Florin este violent din cauza problemelor pe care le are în familie”, a declarat Brigitte pentru Antena Stars.
Totuși, caracterizarea lui Florin Pastramă, conform spuselor vedetei se contrazice cu actuala declarație a lui Brigitte. Aceasta povestea în trecut despre caracterul blând al partenerului său, în comparație cu firea vulcanică a brunetei.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]“Mă răsfaţă prin felul lui de a se purta cu mine. Eu sunt mai dură cu el, dar el este foarte blând cu mine. Mă răsfaţă de dimineaţă până seara cu tot felul de gesturi. Atunci când ai posibilităţi materiale, acestea sunt mult mai importante. În rest, îţi poţi cumpra singur orice. Contează foarte mult să se poarte cu tine frumos sufleteşte. De când ne trezim, el îmi aduce cafeaua, mă ajută în tot ceea ce fac, când gătim o facem împreună. Până să fie într-o relaţie cu mine, el nu spală nici vasele, dar nu s-a plâns niciodată, aşa că facem totul împreună, chiar şi treburile casei. De altel, şi eu îl ajut la construcţii”, mărturisea Brigitte pentru okmagazine.ro.
Vedeta de la Antena Stars a fost protagonista unei scene uluitoare, în care soțul său o bruschează în plină stradă. În urmă cu câteva luni, cei doi se aflau în parcarea unui supermarket, când Florin a aruncat-o pe soția sa la pământ, în timp ce striga ”De ce nu te potolești, fă?”.
Apoi, cetățenii aflați în jurul lor i-au luat apărarea femeii, certându-se cu Florin, în timp ce bruneta se ridica de la pământ. După mai multe speculații, Brigitte a vorbit despre incident, motivând că a fost o ceartă cu privire la modul în care soțul său conduce.
”Ce s-a întâmplat, așa este când te iubești prea mult, toate chestiile încep de la condus. Nu-mi place că ia viteze prea multe, eu comentez de fiecare dată când conduce, când face parcări cu spatele le fac eu.
Era să lovească o mașină și m-am enervat că era să lovească mașina și tocmai ce am reparat-o și n-am mai vrut să o mai lovesc încă o dată, abia ce am făcut-o și s-a enervat și asta s-a întâmplat”, a spus Brigitte Pastramă.