Boala care l-a sluțit pe cel mai iubit rege al românilor. „Flăcăul ca o icoană vie” s-a transformat, fulgerător. Nici măcar Regina Maria nu l-a mai recunoscut: „Era palid, urâțit, îmbătrânit, mă apucase disperarea”

Alexandru Teodorescu 02.10.2020, 17:55
Boala care l-a sluțit pe cel mai iubit rege al românilor. „Flăcăul ca o icoană vie” s-a transformat, fulgerător. Nici măcar Regina Maria nu l-a mai recunoscut: „Era palid, urâțit, îmbătrânit, mă apucase disperarea”

Ferdinand Victor Albert Meinard, Ferdinand I, Ferdinand I Întregitorul, Ferdinand cel Loial sau, simplu, Nando. Regele care, din dragoste pentru România, și-a renegat dinastia și s-a întors, cu tot cu arme, împotriva țării în care s-a născut. Regele care a înfăptuit România Mare.

După ce Carol I, unchiul său, a scris prima filă de aur a dinastiei Hohenzollern- Sigmaringen în tărâna țării noastre și a obținut Independența, Nando l-a urmat la succesiunea tronului, un tron, citându-l pe Ion Bulei, în excelenta sa lucrare – Bunul nostru rege, Ferdinand – al împlinirii naționale.

Boala pe care a avut-o regele Ferdinand al României. Chipul său a avut de suferit

Tânărul prusac Ferdinand a trebuit să fie „preparat” pentru a prelua Coroana de Oțel a unchiului, a făcut repede cunoștință cu țara pe care urma să o conducă și a învățat limba română de la profesorul Vasile Păun, cel care-i făcea elevului său o caracterizare cât se poate de limpede:

”Bălai, năltuț și subțirel la trup, cu ochii albaștri închiși, foarte blânzi, cu nasul arcat, cu expresia gurii și feții așa de fină și curată, că ai crede-o fată mare, amestec armonic al sângelui latin, dăruit de soarele Franței și Porugaliei- din partea a două străbune- și cu al mamei, cu tipul plăviț, gânditor și vesel totodată al germanilor de la sud. Alteța Sa regală este icoana vie a flăcăului desăvârșit la chip și la făptură”.

Un portret fizic care avea să fie sluțit de o boală cruntă, tifosul, un moment terifiant pe care Ferdinand l-a depășit înainte de a prelua tronul, însă care a lăsat urme neiertătoare pe chipul său.

După ce a trăit o poveste de dragoste interzisă cu Elena Văcărescu, o tânără care venea din rândul unei familii de boieri, iubită în ochii căreia Ferdinand strălucea, „blond, înalt subțire, cu ochii albaștri și visători, cu buzele pline de freamăt și mâini minunate…”, Nando avea să depășească o cumpănă despre care puțini istorici au relatat.

Boala care l-a slutit pe cel mai iubit rege al românilor. „Flăcăul ca o icoană vie” s-a transformat, fulgerător. Nici măcar Regina Maria nu l-a mai recunoscut: „Era palid, urâțit, îmbătrânit, mă apucase disperarea”

În primăvara anului 1897, Ferdinand suferea de febră tifoidă, o boală cu o formă periculoasă, de pe urma căreia nu și-a mai revenit niciodată din punct de vedere fizic.

Iată ce îi scria Regele Carol fratelui său, prințului Leopold, tatăl lui Ferdinand: „Amintirea nopții cumplite de 27 spre 28 mai nu mi s-ar putea niciodată șterge din memorie; doar încrederea neclintită în Dumnezeu ne-a susținut în ceasul primejdiei”.

Timp de două săptămâni, Principele a avut febră, pulsul sărea de 100, ajungând chiar chiar la 146, iar trupul său era foarte umflat. Carol a acționat imediat și a chemat de urgență cei mai buni doctori din țară, Ioan Cantacuzino, dr. Kremnitz și dr. Buicliu îngrijindu-se de suveran. Plămânul stâng a fost foarte afectat de perversa boală, Nicolae Iorga notând că, în acele zile, a avut loc „o suferință nețională”.

Boala care l-a slutit pe cel mai iubit rege al românilor. „Flăcăul ca o icoană vie” s-a transformat, fulgerător. Nici măcar Regina Maria nu l-a mai recunoscut: „Era palid, urâțit, îmbătrânit, mă apucase disperarea”

Regina Maria s-a îngrozit când l-a văzut

La sfârșitul lunii iunie, după o lungă perioadă de convalescență în care Ferdinand a urmat un tratament dur, starea moștenitorului tronului se îmbunătățește. Ferdinand trece peste suferință, însă chipul său rămâne marcat, până la sfârșitul vieții, de perfidul tifos.

Amar, după boală, din punct de vedere fizic, Nando nu mai era ceea ce fusese. O spunea, cu tristețe, chiar Regina Maria: „Era atât de palid, de urâțit, de îmbătrânit, cu chipul îndesat până la urechi și ceafa complet cheală, cu barbă, cum nu mai purtase niciodată – în sfârșit, atât de schimbat încât mă apucase disperarea”.

Astfel, oglinda i-a devenit dușman tânărului Principe, cel care realiza sluțenia trasată de boală pe chipul său îmbătrânit fulgerător: „Sunt convins că o să fii tare surprins când o să apar odată în fața ta, căci, înainte de toate, m-am subțiat enorm, și cu barba asta lungă arăt și mai subțirel și într-o care oarecare măsură schimbat”.

Concluziile le trage, nemilos, Martha Bibescu, penița ei redă, aspru, un Ferdinand galfăd, practic un alt om: „Din frumusețea lui atât de repede trecută și atât de complet…, nu mai rămăsese nimic, avea fruntea joasă, brăzdată de riduri timpurii; părul care îi crescuse după boală nu mai era blond, ci de un castaniu șters, avea obrajii scobiți, iar ochii lui albaștri, obosiți, străluceau imobili între pleoapele înroșite; barba nu era frumoasă, mustățile, îngălbenite de tutun, atârnau în jos; mersul și gesturile lui erau sacadate, șoldurile prea mari purtau un trunchi scurt, bustul scund și picioarele lungi îl făceau să pară mic când era în picioare, dar, din pricina meseriei lui, oamenii îl vedeau mai totdeuna așezat”.

Boala care l-a slutit pe cel mai iubit rege al românilor. „Flăcăul ca o icoană vie” s-a transformat, fulgerător. Nici măcar Regina Maria nu l-a mai recunoscut: „Era palid, urâțit, îmbătrânit, mă apucase disperarea”

Urechile, marea frustrare a Regelui Ferdinand

În lucrarea menționată în rândurile de mai sus, istoricul Ion Bulei punctează o altă trăsătură care îl defavoriza pe Ferdinand. De data asta era vorba de o problemă survenită din naștere. Astfel, dacă în caracterizările făcute de profesorul Păun, ale iubitei Elena Văcărescu sau Marthei Bibescu, înainte să sufere de atacul de tifos și de dubla pneumonie, Nando era desenat în tonuri de splendoare, în alte portrete, suveranul atrăgea atenția prin urechile, cităm, clăpăuge.

Hannah Pakula în „Ultima romantică, Viața reginei Maria a României”, trasează chipul regelui fără perdea: „Când era bebeluș, părinții prințului Ferdinand au instruit-o pe doică să-i lege urechile pe spate cu feșe. Remediul nu a dat rezultate. Cât a trăit, urechile lui Ferdinand au fost în unghi drept în raport cu fața sa, făcând din el un model dificil pentru fotografii de la Curte și o ținută ușor de ridiculizat. Exceptând acest lucru și picioarele prea scunde, în comparație cu trunchiul, era considerat un tânăr prezentabil, deși destul de lipsit de grație”.

Acest aspect mai puțin plăcut care ținea de fizicul regelui Ferdinand nu a rămas netaxat de vulgul mioritic, mulți cârcotași asemănându-l, nu de puține ori, cu regele Midas, personajul semilegendar din mitologia greacă, regele frigian cu urechile uriașe.

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe