Regele Mihai și Regina Ana au trăit o frumoasă poveste de dragoste care a durat aproape șapte decenii. Cei doi s-au cunoscut în 1947, la Londra, când, din postura de invitați la nunta Prințesei Elisabeta, viitoarea Regină a Marii Britanii, tinerii și-au aruncat primele priviri siropoase. După doar un an, la data de 10 Iunie, în Grecia, Mihai și Ana își uneau destinele, o căsătorie care-i găsea în exil, cum de altfel urma să li se desfășoare viața timp de peste 40 de ani.
Puțini știu că, înainte de a o întâlni pe Ana de Bourbon – Parma, pe când era adolescent, Suveranul României a trăit o dezamăgire sentimentală din care și-a revenit cu greu. A fost prima iubire a lui „Mihăiță”, cum avea să povestească mult mai „zburdalnicul” său tată, Carol al II-lea, în însemnările sale zilnice din tulburii ani interbelici.
Tumultul sentimental al Regelui Mihai a avut loc la vârsta de 17 ani, a durat doi ani, între 1937 și 1939, iar pentru a cicatriza rana lăsată de misterioasa Yvonne, fata care i-a sucit mințile lui „Mihăiță”, a fost nevoie de intervenția Suveranului și chiar a Elenei „Magda” Lupescu, „Duduia”, controversata amantă, iubita și viitoarea soție a tatălui său. Și din câte se pare, pentru ca „Yvonica” să dispară din peisaj, Regele și-ar fi încordat camarila pentru diversiune și ar fi plătit și o sumă consistentă pentru ca fata să își vadă de viața ei, una ce urma să fie liniștită, rețeta financiară (dota) având multe zerouri în coadă (2.000.000 lei). Chiar „Duduia” a fost cea care le-a făcut cunoștință tinerilor, Carol al II-lea notând în jurnalul său, pentru prima oară în Aprilie 1937, numele tinerei care-i intrase în grații și-i dădea palpitații fiului său:
„Tratativele Duduii cu părinţii Yvonichii au dat rezultatul scontat, i-au acceptat propunerea, îmi pare bine pentru Mihăiţă”.
Mai târziu, aceeași Duduia a fost mandatată să se ocupe de „divorț”.
Conform însemnărilor lui Carol, Mihai și Yvonne păreau foarte fericiți, tânara fiind foarte prezentă în viața mult mai celebrului său iubit:
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Sculat târziu. La 12 3/4, plecat cu trenul la Sinaia pentru vacanţa de Paşti. Sosit pe la 4; vremea acoperită, răcoare. Duduia, la cină. Mihăiţă, la masă, cu Yvonica.” – 2 mai 1937 sau: „La 5, soseşte şi Mihăiţă, foarte impresionat de vederea lui Dan; a fost înainte de plecare la capela cimitirilui. Este o durere generală. Azi dimineaţă, a voit şi părintele Nae (Popescu) şi Preda să vorbească copiilor la şcoală de camaradul lor, dar n-au putut, căci i-au podidit lacrimile. A venit şi Yvonica să-l vază pe Mihăiţă. Au fost, după – amiază, amândoi la mine. Atmosferă tristă”, notă din data de 19 mai 1937.
„Mihăiță” și „Yvonica” și-au consumat dragostea adolescentină aproape un an, același jurnal al lui Carol consemnând detalii ale relației.
La data de 6 iunie 1938, Regele nota: „Mihăiţă, foarte agitat, a voit-o cu orice preţ pe Yvonica; n-a avut noroc, s-a angajat pentru astă-seară”, a doua zi urmând să revină cu alte detalii despre trăirile tinerilor îndrăgostiți: „Seara, cinema. Două filme detective, unul bun, celălalt idiot. Au fost numai D(uduia) şi Urdăreanu, Mihăiţă fiind ocupat, împlinindu-i-se dorul de ieri cu Yvonica.
Vara anului 1939 l-a găsit pe Regele Mihai descurajat, între el și Yvonne lucrurile mergeau din ce în ce mai prost și, din câte se pare, de acest detaliu s-a ocupat chiar tatăl său.
Astfel, în al doilea volum al Însemnărilor Zilnice ale lui Carol, acesta nota, pe un ton dur, semn că negocierile pentru separarea amorezilor și îndepărtarea fetei se aflau în toi.
16 Iunie 1939. „ Ştubei a adus răspunsul. Atât soţia sa, cât şi fata nu vor să plece în străinătate şi, mai ales, în America. Yvonica a cerut s-o vază pe Duduia. A rămas ca mâne să vie la Bucureşti şi să se mai facă un efort înainte de a trece la alte măsuri, drastice.”
Două zile mai târziu, subiectul revine în interes pe holurile Palatului Regal și în filele jurnalului lui Carol: „Spre seară, Duduia a văzut-o pe Yvonica, care, după multe schimbări la faţă şi vorbe adesea nechibzuite, a rămas să dea răspunsul ei mâne dimineaţă. A constatat că nu poate fi vorbă de iubire din partea ei faţă de Mihăiţă. Şi el, bietul băiat, îşi făcea iluzii… Yvonica a fost la D (uduia), după cum rămăsese ieri, cu răspunsul că va pleca, dar că refuză să scrie lui Mihăiţă o scrisoare de adio. (…) Seara, l-am chemat pe Malaxa să-l rog să-l lase pe Costache să meagă cu noi cu iahtul, căci, după decepţia ce o va avea Mihăiţă din cauza Yvonichii, e bine să aibă un camarad cu el.”
Pentru a-l face pe Mihai să uite de Yvonne și pentru a trece mai ușor peste decepția suferită, Regele și amanta sa au hotărât să plece într-o croazieră la bordul vasului Luceafărul, periplu la care urma să participe și fiul lui Carol.
Tatiana Niculescu relatează acest episod în cartea Regele și Duduia – Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee.
„Adolescentul Mihai se sfătuiește adesea cu Duduia în privința fetelor și, mai ales, a unei mici drame sentimentale pe care ea i-o prezentase, Yvonne Știubei. Carol și Duduia vor încerca să-l aline și să-i alunge tristețea plimbându-l prin locuri încărcate de istorie”.
Cu puțin timp înainte de a ridica ancora, Yvonne accepta să se despartă, contra cost, de iubitul cu sânge albastru.
24 iulie 1939. „Yvonica a dat scrisorile cerute şi i s-a depus la bancă dota de 2.000.000 lei.”
Peste trei zile, la Istanbul, pe vasul Luceafărul avea să urce și Mihai. Destul de afectat după o corespondență nu tocmai plăcută cu Yvonne, tânărul monarh spera ca pe ambarcațiune să se afle și iubita lui. La rândul lui, Carol și „Duduia” păreau afectați de starea prințului.
„Ne deşteptăm ca să fim pe punte pentru intrarea în Bosfor. Sunt extrem de nervos din cauza lui Mihăiţă. Va fi pentru el o groaznică lovitură când va vedea că Yvonica nu este cu noi. La 12, aruncăm ancora în faţa Palatului Dolma Bahce. La 12 1/2 se îmbarcă Mihăiţă, pe care-l primim cu toţii foarte cald. Se înţelege uşor că disperarea lui a fost extremă, mai ales când a citit scrisoarea ei, o scrisoare care conţinea toate elementele voite, dar lipsită de cel mai elementar simţ de tandresă şi de inimă.
Bietul copil a fost disperat şi pentru prima dată l-am văzut plângând cu nesaţ. Îşi lăsase capul pe umărul meu şi lacrimile curgeau cu nesaţ. I-am spus că nimeni mai bine decât mine pricepe desperarea lui şi adânca lui durere şi mâhnire şi că bine face că plânge, că îl va uşura. Totuşi îl rog ca în faţa celorlalţi să fie bărbat şi prinţ. Mi-a promis şi s-a ţinut de cuvânt. După amiază, Duduia a vorbit lung cu Mihăiţă căruia de dimineaţă Urdăreanu îi spusese că Ştiubei a venit să-i vorbească de această chestiune şi ea a primit bani.
Săracul băiat este foarte adânc mâhnit şi nu vrea decât un singur lucru: s-o revadă şi să aibă o explicaţiune cu ea, căci nu mai pricepe nimica şi o iubeşte aşa de mult. Acuză pe părinţii ei şi se plânge că purtarea ei şi mai ales scrisoarea ei este urâtă, cum zice el, o scrisoare care nici unui servitor n-ar scrie. Toate prostiile ce le-a făcut a fost împins de ea să le facă şi zice că adesea, i-a atras ei atenţia, dar n-a voit să auză. Spre lauda lui, trebuie să zic că a fost foarte curagios”.
Iar aerul sărat pare că i-a priit lui Mihai, după alte câteva zile de croazieră, Carol scria că, ajutat și de viciul fumatului, fiul său părea că își revine din vertijul sentimental iscat de Yvonica:
„Un alt semn îmbucurător la Mihăiţă: a început din nou să fumeze, ceea ce e un semn că o rupe din ce în ce cu trecutul, căci el promisese Yvonichii că nu va mai fuma.”
Ultima însemnare legată de Yvonne în jurnalul lui Carol datează din data de 12 August 1939. Regele Mihai părea că și-a revenit și a acceptat despărțirea de prima lui iubire, mai mult, conform frazei tatălui sau, acesta era chiar dezgustat de felul în care fata a rupt relația:
„S-a sfârşit şi această călătorie, la care eu şi D (uduia) ne bucurasem aşa de mult. N-a fost ce am aşteptat. Întâi, de la început, grija cea mare pentru Mihăiţă. Cel puţin de acest punct de vedere, lucrurile s-au liniştit. Pare să fie complect dizgustat de Yvonica, îndeosebi pe chestiunea că ea trăieşte cu Ştiubei”.
Interesant este că telenovela sentimentală a tânărului monarh Mihai a fost prezentată publicului chiar de tatăl său, despre tânara misterioasă care l-a sedus pe suveran nu s-au mai aflat și alte detalii, însemnările lui Carol II fiind singurele „stenograme” ale acestei iubiri.