Fondatorul Microsoft, Bill Gates a vorbit în cadrul unui interviu despre masca de protecție și despre sfârşitul pandemiei de coronavirus. Miliardarul a afirmat faptul că purtatul măștii de protecție este similar cu purtatul pantalonilor.
Omul de afaceri Bill Gates a vorbit în cadrul unui interviu despre purtatul măștii. Acesta consideră că acțiunea de a purta mască este aceeași cu cea de a purta pantaloni și nu vede o problemă în a purta masca de protecție. Miliardarul este de părere că masca ajută foarte mult și chiar dacă suntem aproape de finalul pandemiei, în continuare fiecare zi se încheie cu multe persoane decedate din cauza infectării cu noul coronavirus.
„Nu mi se pare că a purta mască este așa o mare problemă. Adică, le cerem oamenilor să poarte pantaloni. De ce purtarea măștii a fost politizată? Masca ajută foarte mult. Deși suntem aproape de finalul pandemiei, fiecare zi rămâne tragică”, a spus Bill Gates.
Fondatorul Microsoft consideră că răspunsul Statelor Unite ale Americii cu privire la pandemie a fost unul slab. Acesta a ținut să laude administrația Trump pentru finanțarea cercetărilor și dezvoltarea unui vaccin împotriva Covid-19. Gates a donat la rândul său 1,75 de miliarde de dolari pentru a ajuta la dezvoltarea de vaccinuri împotriva noului coronavirus.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Am finanțat foarte mult tot acest proces de producție de vaccin. Patru din primele cinci vaccinuri au fost finanțate de BARDA – sector public SUA. Și asta ne demonstrează că ne apropiem de final. Vaccinurile acestea sunt adevărate miracole. Mulțumesc lui Dumnezeu că sectorul privat a scos-o la capăt, primind bani de la Guvern”, a explicat Bill Gates.
Recent vaccinat împotriva Covid-19 cu serul de la Moderna, fondatorul Microsoft a vorbit pentru ziarul spaniol ”El Pais” despre pandemie și când ar lua aceasta sfârșit. Omul de afaceri este de părere că până în anul 2022 lucrurile ar trebui să înceapă să revină la normal. Gates nu a ezitat nici să aducă în discuție dezechilibrul dintre țările sărace și cele bogate cu privire la vaccinare.
„Până în vara anului 2021 lucrurile vor reveni la normal, iar până în 2022, în țări precum Spania și Statele Unite ale Americii, vom putea organiza evenimente majore. Vom depăși în mare măsură cele mai dramatice efecte ale pandemiei”, a declarat Bill Gates pentru ziarul spaniol „El Pais”.
Se pare că pe lângă estimarea lui Bill Gates și alți observatori ai crizei de sănătate de la nivelul întregului glob, sunt de aceeași părere. Epidemiologul francez Didier Piitet a afirmat faptul că o revenire treptată la lucrurile care altădată erau obișnuite urmează a avea loc în lunile care urmează, afirmând totodată că pandemia s-ar putea sfârși în vara lui 2022.