„Bijuteria” rară descoperită în casa unde a copilărit Alexandru Ioan Cuza. Valorează un milion de euro și se găsește doar în trei locuri din lume

Daniela Alexandru 09.10.2022, 16:08

Casa unuia dintre cei mai importanți domnitori ai țărilor române, Alexandru Ioan Cuza, este reabilitată cu fonduri europene în valoare de trei milioane de lei. Casa, care a fost și primul muzeu înființat în Galați, va primi vitrine și panouri cu expunere moderne și nu numai.

Povestea casei părintești a domnitorului

Casa părintească în care și-a petrecut copilăria domnitorul Alexandru Ioan Cuza, cel care a realizat Mica Unire de la 1859, este renovată cu ajutorul banilor europeni. Proiecul își propune lucrări de consolidare, restaurare și amenajare. În plus, de dorește realizarea unui tur virtual , dar și dotarea obiectivului cu vitrine și panouri moderne.

„După consolidarea clădirii, constructorul lucrează la amenajarea interioară. Zilele acestea se montează pardoseala din marmură, după care vor fi instalate corpurile de iluminat și echipamentele pentru climatizare, ele fiind deja achiziționate. La exterior trebuie finalizat soclul, de montat ușa, de realizat ultimele finisaje și de refăcut curtea interioară”, a anunțat, pe pagina sa de socializare, Costel Fotea, președintele CJ Galați.

Potrivit istoricilor casa a fost cumpărată îm 1827 de tatăl lui Alexandru Ioan Cuza, care și-a petrecut acolo copilăria și o bună parte din tinerețe, inclusiv în perioada în care a fost pârcălab la Galați.

După 1913 casa lui Cuza s-a transformat în Școala de fete, iar câțiva ani mai târziu a fost spital pentru răniți, găzduind și familii de refugiați.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Bijuteria rara descoperita in casa unde a copilarit Alexandru Ioan Cuza. Valoreaza un milion de euro

Un automobil, evaluat la aproape un milion de euro, se găsește în Casa Cuza

Anul 1937 este momentul în care mai mulți gălățeni creează Asociația „Casa Cuza Vodă”, cumpărând casa, cu ajutorul fondurilor strânse prin subscripție publică, donații, dar și contribuția autorităților. Doi ani mai târziu, pe 24 ianuarie 1939 casa este inaugurată ca muzeu, unde se poate vedea și astăzi mobilier reprezentativ al vremii, obiecte care au aparținut personalităților locale, dar şi piesele din serviciile de masă ale familiilor Cuza, Negri, Kogălniceanu.

În Casa Cuza din Galați se poate vedea o bijuterie automobilistică, unică în Europa. Este vorba despre un automobil de lux, marca Dion Bouton, fabricat acum 123 de ani. În lume mai sunt doar alte două exemplare, unul în Anglia și unul în SUA. Mașina este evaluată la un milion de euro.

Urmăriți Impact.ro și pe