Belarus şi Iran, o nouă alianță de temut. Războiul declanşat de Rusia în Ucraina le-a făcut să se apropie și mai mult

Elena Avramescu 13.03.2023, 13:00
Belarus şi Iran, o nouă alianță de temut. Războiul declanşat de Rusia în Ucraina le-a făcut să se apropie și mai mult

În cursul acestei zile, Ebrahim Raissi şi Aleksandr Lukaşenko, preşedinţii iranian şi bielorus, şi-au exprimat dorinţa pentru întărirea relaţiilor dintre ţările lor. Acest lucru s-a întâmplat în timpul unei întrevederi la Teheran.

Belarus şi Iran, cele mai noi aliate

Aleksandr Lukaşenko a sosit duminică seara în Iran, pentru o vizită de două zile, iar în această dimineaţa s-a întâlnit cu Raissi, înainte de a semna o foaie de parcurs pentru dezvoltarea cooperării dintre cele două ţări, în domeniile politic, economic şi cultural.

„La 30 de ani de la începutul relaţiilor bilaterale, cele două ţări doresc o întărire a cooperării, în condiţiile în care ele împărtăşesc aceeaşi „viziune strategică”, a anunţat preşedintele Raissi la finalul întrevederii, potrivit AFP.

În plus, Lukaşenko a declarat că observă perseverenţa cu care poporul iranian rezistă presiunilor externe, tentativelor de a i se impune voinţa altuia.

„Şi eu văd că, în pofida a orice, voi dezvoltaţi tehnologiile moderne şi energia nucleară”, a spus Lukaşenko. „Am putea fi foarte utili unul pentru celălalt dacă ne-am uni cu adevărat eforturile”, a continuat preşedintele bielorus.

Cu toate acestea, nu au evocat conflictul din Ucraina în declaraţiile lor.

Aleksandr Lukasenko va permite ca cerealele Ucrainei sa ajunga la Marea Baltica prin Belarus. Ce conditie pune
Aleksandr Lukasenko

Este cea de-a treia vizită în Iran a liderului belarus, aflat de aproape 30 de ani la putere, dar prima după 17 ani.

„Subiectul principal al discuţiilor de la Teheran va fi dezvoltarea interacţiunii pe întreaga gamă de relaţii bilaterale, cu accent pe cooperarea comercială şi economică. Întâlnirea preşedinţilor va avea loc într-un format restrâns , dar şi extins, cu participarea membrilor delegaţiilor.

Părţile vor discuta despre punerea în aplicare a proiectelor în domeniile industriei, agriculturii, transporturilor şi logisticii. O atenţie deosebită va fi acordată situaţiei din regiune şi din lume”, a notat serviciul de presă al liderului din Belarus.

Este cunoscut faptul că Lukaşenko este un aliat fidel al preşedintelui rus Vladimir Putin, în timp ce Teheranul întreţine relaţii strânse cu Rusia, afirmând în acelaşi timp că îşi menţine neutralitatea în războiul din Ucraina.

De ceva vreme, Washingtonul şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu escaladarea cooperării militare dintre Teheran şi Moscova, astfel că Iranul a fost acuzat că furnizează drone utilizate în Ucraina, în timp ce Teheranul dezminte acest lucru. Mai mult, se pare că Iranul a anunţat că a încheiat cu Rusia un contract pentru achiziţia de avioane de luptă Suhoi Su-35.

Recebetm Lukaşenko a efectuat o vizită oficială de trei zile în China, în timpul căreia şi-a exprimat sprijinul deplin pentru propunerile Beijingului în vederea unei soluţii pentru războiul din Ucraina. Până acum, Belarus nu a dorit să trimită soldaţi să lupte direct alături de armata rusă, însă teritoriul său serveşte drept bază în spatele liniei frontului pentru trupele Moscovei.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...