Becali produce un nou scandal major la FCSB. „Vreau mult mai mult. Așa nu prea o să mai meargă”

Andrei Cezar, Mihai Roșoiu 16.12.2021, 13:44
Becali produce un nou scandal major la FCSB. „Vreau mult mai mult. Așa nu prea o să mai meargă”

Gigi Becali produce un nou scandal major la FCSB. De această dată ținta latifundiarului este Claudiu Keșeru. Atacantul roș-albaștrilor a intrat, alături de Constantin Budescu, pe lista neagră a patronului echipei FCSB.

Becali este nemulțumit de randamentul slab din ultima perioadă al fostului jucător de la Ludogorets și ar vrea să scape de el mai ales că fotbalistul de 35 de ani încasează un salariu uriaș. Keșeru nu este însă dispus să o părăseacă pe vicempioana României, cu toate că ar avea oferte chiar dintr-un campionat puternic din Eruopa.

Gigi Becali, un nou conflict la FCSB. Ținta patronului este acum Claudiu Keșeru

Claudiu Keșeru a intrat pe final de partidă în derby-ul de miercuri cu Rapid și a reușit în cele câteva minute care i-au fost acordate să lase o impresie bună prin evoluția sa. Atacantul roș-albaștrilor a contribuit la golul cu numărul 3 al echipei sale. După un contraatac fulger, Keșeru l-a lobat superb pe Horațiu Moldovan, însă mingea a lovit transversala, iar ulterior dintr-un carambol a ajuns cu noroc la Ianis Stoica, cel care a închis tabela, scor final 3-1 pentru FCSB.

Claudiu Keșeru a venit în această vară la FCSB din postura de jucător liber de contract, după 6 ani petrecuți la bulgarii de la Ludogorets. Atacantul a marcat la foc automat în primele partide, iar Gigi Becali a crezut că a dat lovitura.

Însă randamentul jucătorului a scăzut destul de mult în ultima perioadă, iar criticile patronului nu au întârziat să apară. Becali i-a transmis recent internaționalului că își dorște mai multă implicare de la el, având în vedere salariul uriaș, de 25.000 de euro pe lună, pe care îl primește.

Vreau să vă mai zic ceva de Keșeru că nu vreau să vă las să mă întrebați voi de el. Nu prea sunt mulțumit. Când a venit am zis că am dat lovitura. Nu înțelesesem eu de ce nu prea s-au mai bătut bulgarii să îl țină. După cum a jucat în primele meciuri am zis ca e super atacant de echipe mari de tot.

Dar acum am înteles de ce nu prea mai este luat nici pe la națională și nici de ce bulgarii nu s-au bătut să îl țină.

Însă, vreau mai mult de la Keșeru. Eu sper că el înțelege. Nu joacă la mine pe doi euro. Vreau mult mai mult. Așa nu prea o să mai meargă”, declara Gigi Becali.

Becali produce un nou scandal major la FCSB. „Vreau mult mai mult. Asa nu prea o sa mai mearga”

Are oferte, dar nu vea să plece

Claudiu Keșeru nu duce lipsă de oferte. Potrivit PlaySport.ro, atacantul roș-albaștrilor ar fi dorit chiar într-unul din marile campionate ale Europei, de o echipă de mijlocul calsamentului. Fotbalistul nu este însă dispus să plece și refuză rezilierea.

Keșeru este conștient că la vârsta sa nu ar mai putea prinde un contract la fel de avantajos ca cel de la FCSB.

Atacantul român este evaluat la 1,5 milioane de euro, potrivit site-ului Transfermarkt. În cele 11 meciuri jucate pentru FCSB în acest sezon, Claudiu Keșeru a marcat 4 goluri.

Urmăriți Impact.ro și pe