Becali a spus clar ce își dorește la FCSB. Se întâmplă în această iarnă

Andrei Cezar 10.12.2021, 15:19
Becali a spus clar ce își dorește la FCSB. Se întâmplă în această iarnă

După Deian Sorescu de la Dinamo, Gigi Becali își dorește să mai aducă un tânăr fotbalist din Liga 1 în această iarnă. Este vorba de Nicolae Păun, mijlocașul defensiv al celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe. Oficialii clubului covăsnean au confirmat interesul roș-albaștrilor pentru Păun și chiar dacă nu își doresc să îl vândă în această perioadă de mercato, nu ar spune nu unei „oferte bune”.

Gigi Becali caută întăriri pentru echipă în această iarnă

Miliardarul din Pipera a declarat în repetate rânduri că politica echipei roș-albastre este aceea de a aduce jucători tineri și de valoare din Liga 1, ca mai apoi să poată fi vânduți pe bani mulți la cluburile din străinătate.

În această iarnă, în fruntea listei lui Gigi Becali s-ar afla Nicoale Păun, jucătorul celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe. În vârstă de 22 de ani, Păun joacă pe postul de mijlocaș defensiv și a impresionat în acest sezon prin disponibilitatea la efort. Este un jucător foarte combativ care apare deseori și în preajma porții adverse.

Practic, Păun este un mijlocaș „box-to-box”, așa cum ar spune englezii, care este foare căutat în fotbalul actual datorită faptului că „ară” terenul în lung și lat, făcând atât faza defensivă cât și ea ofensivă.

Interesul lui Becali pentru jucătorul covăsnean este real și a fost confirmat de Attila Hadnagy, directorul general al celor de la Sepsi.

Pe noi, domnul Gigi Becali nu ne-a contactat direct, dar s-au intereat de Nicolae prin impresarul Florin Vulturar. Pe noi ne bucură, înseamnă că avem jucători buni, dacă patronul de la FCSB se interesează de ei. Nu este primul, probabbil nu va fi și nici ultimul. A mai mers acolo Dumiter.

Dacă ar fi să spun acum dacă e sau nu de vânzare, aș spune nu. Cel puțin până în vară. Dar, la fel de adevărat e că o ofertă bună nu ar putea fi refuzată. Până nu vedem o ofertă concretă, nu putem comenta. O să vedem ce se va întâmpla la iarnă”, a spus Attila Hadnagy, pentru GSP.ro.

Andrei Ioan Cordea, Nicolae Ionut Paun si Bogdan Alexandru Mitrea in meciul de fotbal dintre FCSB si Sepsi OSK Sfantu Gheorghe © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Deian Sorescu ar putea ajunge în această iarnă la FCSB

Nicolae Păun a evoluat în 15 partide pentru Sepsi în actuala stagiune și a marcat un gol, în victoria cu 2-0 împotriva Academicii Clinceni. Potrivit site-ului de profil Transfermarkt, Păun are o cotă de piață de 200.000 de euro, însă cu siguranță prețul cerut de cei de la Sepsi în schimbul jucătorului va fi mai mare.

Totodată, Gigi Becali ar vrea să transfere jucători și de la marea rivală Dinamo. Deian Sorescu este unul dintre cei pe care latifundiarul a pus ochii. 

Stai să vorbesc şi eu cu Toni Petrea. Ce, au început transferurile? Stai să prindem peştele şi dup-aia punem tigaia pe foc. Stai să vină perioada de transferuri şi dup-aia discutăm.

E un jucător bun, dar nu vreau să vorbesc acum, ce rost are să vorbesc acum? E un jucător valoros, dacă nu era, nu îl voiam. Mai am şi meci cu ei, nu îmi trebuie mie belele pe cap”, a spus Gigi Becali pentru AS.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe