„Bătălia” antrenorilor români în Franța. Edi Iordănescu are un conațional drept rival la preluarea unei echipe din Ligue 1

09 06. 2021, 12:58

O adevărată „bătălie” a antrenorilor români e pe cale să se declanșeze în Franța. Edi Iordănescu e pe lista de tehnicieni doriți de o echipă din Ligue 1. Cel care a dus-o pe CFR Cluj către al 4-lea titlul consecutiv, ar putea avea un rival neașteptat. Tot un român, adică. Dar unul mai obișnuit cu lumea fotbalului din Hexagon.

„Bătălia” antrenorilor români în Franța. Edi Iordănescu are un conațional drept rival la preluarea unei echipe din Ligue 1

În țara campioanei mondiale doi români s-ar putea bate pentru banca tehnică a unei echipe de League 1. Edi Iordănescu a decis să nu mai continue la CFR Cluj, în ciuda titlului obținut. El a fost dezamăgit de anumite atitudini ale conducătorilor echipei din Gruia și a preferat să meargă pe un alt drum.

Nu am venit pentru bani la CFR și nu plec pentru bani. Nu am un acord dat în altă parte și nu știu ce o să-mi ofere viitorul. Am refuzat orice fel de contact până în acest moment și prioritate a avut mereu CFR, doar că uneori în viață, chiar dacă există o dorința comună, există riscul să nu găsești calea comună”, a scris, printre altele, Edi Iordănescu, în mesajul de despărțire postat pe pagina personală de Facebook.

Tehnicianul de 42 de ani a fost luat rapid în vizor de echipe din străinătate, din Grecia, Belgia și chiar Rusia. Acum, însă, după cum a anunțat, în exclusivitate, Playsport, Iordănescu este pe lista unei echipe din prima ligă franceză, Brest, care s-a salvat în extremis de la retrogradare.

Adrian Ursea, fostul tehnician de la Nice, este și el pe lista celor de la Brest

Brest s-a salvat în extremis de la retrogradare

Brest, pe numele ei întreg, Stade Brestois 29, e o formație înființată în 1903, fără mari realizări în istoria sa. Cel mai important amănunt ar fi faptul că, la începutul carierei sale, aici a jucat, vreme de un sezon, marele Franck Ribery, fotbalistul legendar de la Bayern și naționala Franței. În acest sezon, echipa a fost pregătită de Olivier Dall’Oglio. S-a salvat „la mustață” de la retrogradare, însă Dall’Oglio a preferat să semneze ulterior cu Montpellier, echipă clasată pe locul 8 în campionatul recent încheiat.

Tot pe lista celor de la Brest se ma află încă un român, Adrian Ursea. Tehnicianul de 53 de ani a fost îndepărtat de la Nice, în ciuda faptului că o salvase de la retrogradare, terminând, la final, chiar pe un onorabil loc 9. Ursea preluase echipa în decembrie 2020, după demiterea lui Patrick Vieira, căruia îi fusese secund. Acum, Ursea are o cotă mult mai importantă în Hexagon decât Edi Iordănescu și s-a obișnuit cu postura de antrenor principal.

Cu siguranță, viitorul antrenor de la Nice va avea stafful său. În plus, eu am prins gustul de a fi numărul 1. Am o anumită vârstă și vreau să trăiesc această experiență participând la mercato pentru a construi un grup, făcând pregătirile dinainte de startul sezonului și având timp să îmi împărtășesc ideile. Sunt pregătit”, a spus tehnicianul, într-un interviu pentru L’Equipe, după îndepărtarea de la Nice.

Rămâne de văzut care dintre cei doi tehnicieni va fi preferat de conducerea clubului francez. Sau dacă va fi ales un al treilea…