Bărbatul celebru alături de care a petrecut Delia de Crăciun. S-a distrat pe cinste, e clar
Delia Matache s-a bucurat din plin de zilele libere de Crăciun și chiar a ales să se distreze alături de apropiați, dar și de un bărbat celebru. Acesta a încins atmosfera, iar jurata X Factor a imortalizat momentul, pe contul său de Instagram. Vedeta a participat la un eveniment cu mai mulți invitați, surprinzând ipostaze chiar de pe ringul de dans.
Cu ce bărbat celebru a petrecut Delia de Crăciun
Jurata de la Antena 1 nu ezită să ne surprindă. Delia Matache a dezvăluit recent cine este bărbatul celebru alături de care a petrecut de Crăciun, într-o atmosferă incendiară. Vedeta a luat parte la un eveniment, acolo unde o formație de muzicieni, în frunte cu Florin Salam, au întreținut distracția. Artista s-a bucurat de ritmurile de manele, alături de zeci de invitați, în cea de-a doua zi de Crăciun.
Delia a participat astfel la un concert live cu celebrul manelist, acesta din urmă făcând senzație printre invitați. Cântăreața nu s-a sfiit să dezvăluie cum s-a distrat de sărbători și a postat o filmare pe Instagram în care Florin Salam apare chiar în timpul recitalului său. Piesele artistului i-au ridicat pe toți în picioare, iar de pe ringul de dans nu a lipsit nici Delia. Vedeta a apărut alături de soțul său, Răzvan Munteanu, dar și de sora ei, Oana și soțul acesteia.
foto – captura Instagram
Florin Salam, departe de scenă pentru o perioadă
Timp de mai multe luni, celebrul Florin Salam a decis să ia o pauză de la concerte. Acesta s-a confruntat cu unele probleme de sănătate și astfel a profitat să se ocupe mai mult de el. Pauza vocală i-a priit artistului, care recent a revenit pe scenă, după ce fanii săi i-au simțit lipsa. Fiica lui Florin Salam, Betty Stoian, a recunoscut că tatăl său se simte mai bine și este pregătit să revină în forță pentru publicul său.
Tata e foarte bine acum! Spuneți asta tuturor, am cel mai grozav tată din lume și sunt bucuroasă să vă spun că a trecut peste lucrurile mai sensibile. Tata muncește de foarte mult timp, aproape non-stop. Așa că pur și simplu a avut nevoie de o pauză ceva mai lungă. Nu știu cât de lungă a fost, fiindcă tata a decis când, cât și unde s-a odihnit. Sigur că a fost și o pauză vocală, fiindcă avea nevoie și de așa ceva, nu doar de odihna trupului. Plus că s-au adăugat și alte momente din viața sa, care pot apărea în viața oricui. Cine nu a resimțit în ultima vreme nevoia de a se odihni? Sau un anume grad de saturare, chiar, și a decis că e mai bine pentru el să întrerupă, pentru o vreme, ceea ce obișnuia sau ce era obișnuit să facă aproape zilnic? Asta s-a întâmplat și în cazul tatălui meu! Însă totul e bine, de o bună perioadă de vreme!, a declarat Betty Stoian, potrivit playtech.ro.
Manelistul nu s-a putut ține prea mult timp departe de fanii săi și, după revenirea pe scenă, el a mărturisit că are deja agenda plină. Acesta ar urma să susțină mai multe cântări atât în România, cât și peste hotare.