„Băiatul rău” din tenis, Nick Kyrgios, dezvăluire cutremurătoare. „Am ajuns la automutilare”. Ce l-a determinat să facă aceste gesturi

Sorin Barbu 06.05.2022, 14:39
„Băiatul rău” din tenis, Nick Kyrgios, dezvăluire cutremurătoare. „Am ajuns la automutilare”. Ce l-a determinat să facă aceste gesturi

Nick Kyrgios este considerat un adevărat „băiat rău” al tenisului. Dovadă stau numeroasele conflicte de la turnee, declarațiile controversate și certurile cu jurnaliștii. Și totuși are mulți fani, care îi apreciază, sincer, prestațiile. Pe ei i-au surprins cel mai mult declarațiile jucătorului australian care a dezvăluit că ajunsese să abuzeze de droguri și alcool și chiar a ajuns la automutilare.

Nick Kyrgios, dezvăluiri cutremurătoare

Nick Kyrgios este un adevărat campion al gesturilor controversate. Chiar anul acesta a aruncat racheta și a fost la un pas să lovească un copil, care a scăpat pentru că a fost inspirat și s-a ferit. Jucătorul australian a acordat un interviu în care și-a șocat fanii. A vorbit despre problemele medicale serioase prin care a trecut și din cauza cărora a făcut o mulțime de gesturi, care i-au provocat mult rău, într-un interviu acordat publicației WWOS.

„Problemele mele au fost foarte serioase, am ajuns până la automutilare, ceea ce nu este OK. Probabil că i-am îndepărtat pe toți cei care țineau la mine pentru că nu comunicam.

Abuzam foarte mult de alcool și de droguri, scăpasem asta de sub control, dar acum abia dacă mai beau – consum un pahar de vin la cină. A fost primul lucru pe care a trebuit să-l rezolv, apoi să reconstruiesc relația cu familia mea, să revin la obiceiuri sănătoase precum dieta, un somn bun, mai mult antrenament”, a declarat jucătorul aflat pe locul 75 în clasamentul ATP.

Un adevărat coșmar pentru mulți oameni, pandemia de COVID-19 i-a fost de mare ajutor sportivului australian. A fost perioda în care a reușit să-și rezolve foarte multe dintre aceste probleme delicate.

„Cred că pandemia de COVID m-a ajutat în acest sens. Oamenilor nu prea le păsa cine eram ca ființă umană, ci ca jucător de tenis… «jucătorul ăla nebun, de tenis». Simțeam că dezamăgesc oamenii tot timpul. M-am simțit inutil, deloc confortabil, mi-am urât viața.

Mă tăiam, ardeam, făceam lucruri nasoale. Era atât de întunecat totul încât parcă îmi plăcea, le ceream altor oameni să o facă și ei. Ce nu te omoară te face mai puternic”, a mai povestit sportivul.

Nick Kyrgios pare să fi depășit perioada grea și să-și fi rezolvat problemele mintale. În acest an, a câștigat 9 dintre cele 13 meciuri disputate în competițiile de simplu.

Urmăriți Impact.ro și pe