Avertizare de vreme rea. Harta cu zonele unde va ploua torențial

Ioana Bucur 14.08.2022, 10:22
Avertizare de vreme rea. Harta cu zonele unde va ploua torențial

Al doilea weekend al lunii august se încheie cu o avertizare de vreme rea emisă de meteorologi. Potrivit specialiștilor de la Administrația Națională de Meteorologie, duminică vom avea parte de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone ale țării. Află cum va fi vremea în orele următoare și care sunt județele vizate de alerta de tip cod galben.

Unde va ploua duminică

După o săptămână cu temperaturi ridicate, ultima zi a weekendului schimbă puțin foaia. Potrivit meteorologilor, duminică dimineață intră în vigoare o alertă meteo de tip god galben de ploi ce va viza patru județe din țară.

ANM anunță averse ce vor acumula peste 25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat grindină. Avertizarea meteo este valabilă până la ora 10:30, în localitățile:

  • Judeţul Prahova: Filipeştii de Pădure, Ariceştii Rahtivani, Filipeştii de Târg, Târgşoru Vechi, Poienarii Burchii, Şirna, Măneşti, Cocorăştii Colţ, Tinosu;
  • Judeţul Giurgiu: Bolintin-Vale, Floreşti-Stoeneşti, Ulmi, Găiseni, Vânătorii Mici, Joiţa, Săbăreni, Cosoba;
  • Judeţul Ilfov: Periş;
  • Judeţul Dâmboviţa: Târgovişte, Moreni, Pucioasa, Titu, I. L. Caragiale, Potlogi, Corneşti, Corbii Mari, Dragomireşti, Răzvad, Băleni, Gura Ocniţei, Dragodana, Răcari, Bucşani, Crevedia, Văcăreşti, Cojasca, Lunguleţu, Aninoasa, Mătăsaru, Gura Şuţii, Ciocăneşti, Comişani, Odobeşti, Valea Lungă, Tărtăşeşti, Dărmăneşti, Vulcana-Pandele, Doiceşti, Finta, Braniştea, Ulieşti, Mogoşani, Conţeşti, Niculeşti, Glodeni, Nucet, Ocniţa, Brăneşti, Brezoaele, Sălcioara, Poiana, Dobra, Iedera, Ulmi, Cobia, Produleşti, Costeştii din Vale, Raciu, Lucieni, Vlădeni, Perşinari, Butimanu, Slobozia Moară, Şotânga, Vârfuri, Cornăţelu, Bilciureşti.

Avertizare de vreme rea. Harta cu zonele unde va ploua torențial

Cum va fi vremea în restul țării

Duminică, 14 august, maximele zilei vor fi de 24 de grade Celsius în depresiuni și vor urca până la 32-34 de grade în regiunea de sud-est a României.

Va ploua în Dobrogea și în Bărăgan, iar maximele vor atinge 32-33 de grade Celsius. În Muntenia, termometrele nu vor arăta mai mult de 31 de grade. În Moldova va ploua de mai multe ori pe parcursul zilei și va fi mai cald decât sâmbătă, cu o maximă de 30 de grade.

În Maramureș se anunță o zi cu vreme frumoasă, aversele își vor face apariția izolat, în special în zonele înalte, Temperatura maximă va crește, în comparație cu ziua precedentă, ajungând la 29-30 de grade.

Șanse de ploaie sunt și în vestul țării. Tendința de încălzire se simte și aici, însă maximele nu vor depăși 31 de grade Celsius.

Vreme capricioasă în Oltenia, cu nori și ploi torențiale. Aici, temperaturile sunt în scădere. În sudul țării, în a doua parte a zilei, vom avea parte de ploi zgomotoase cu tunete, fulgere și vânt intens. La amiază se ating cel mult 30 de grade.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...