Avertismentul dur al ministrului Sănătății pentru români. Ce semnal de alarmă a lansat Nelu Tătaru pentru luna septembrie

Rădulescu Valentin 28.08.2020, 15:44
Avertismentul dur al ministrului Sănătății pentru români. Ce semnal de alarmă a lansat Nelu Tătaru pentru luna septembrie

Ministrul Sănătății a tras recent un semnal de alarmă cu privire la riscul de infecții crescut din luna septembrie. Nelu Tătaru este de părere că numărul de cazuri va fi mult mai mare în luna care vine, iar pericolul de infectare va crește semnificativ. Ce anunț a făcut Ministrul Sănătății?

Ministrul Sănătății, anunț pentru români

Ministrul Sănătății a lansat de curând un avertisment dur cu privire la perioada care va urma. Potrivit declarațiilor pe care le-a făcut, în contextul începerii anului școlar va fi evaluată capacitatea spitalelor de pediatrie pentru a stabili cu exactitate unde vor putea fi tratatele noile cazuri. De asemenea, acesta susține că urmează o lună în care infecțiile cu noul tip de virus vor putea avea o creștere mult mai rapidă față de până acum.

“În următoarea perioadă, vom evalua și spitalele de pediatrie, pentru a putea avea avea și capacitatea lor, în eventualitatea creșterii numărului cazurilor odată cu deschiderea școlilor.(…) Urmează o lună septembrie, o lună cu mai mulţi factori care pot duce la o creştere a numărului de cazuri, în consecinţă a creşterii transmiterii comunitare.

Luni va fi o ultimă zi înainte de reluarea activităţii în unităţile de servire cu capacitate închisă, precum și în hoteluri, teatre, cinematografe.

Tocmai în acest context, evaluăm capacitatea spitalelor de a putea gestiona o eventuală creştere. Repet ce spuneam în ultima perioadă: această pandemie nu se tranşează în spital, se tranşează în pre-spital, acolo unde trebuie să avem grijă să respectăm acele precauţii, acele recomandări, pentru a avea o transmitere comunitară scăzută și un număr scăzut de cazuri de la o zi la alta”, a declarat vineri Nelu Tătaru, potrivit antena3.ro.

Avertismentul dur al ministrului Sănătății pentru români Sursă Foto: gov.ro
Avertismentul dur al ministrului Sănătății pentru români Sursă Foto: gov.ro

Cinci procente din numărul de cazuri raportate ajung la terapie intensivă

Nelu Tătaru a susținut recent că cinci procente din noile cazuri raportate zilnic ajung la Terapie Intensivă. De asemenea, acesta a anunțat că numărul de paturi, terapii intensive și unități modulare va crește în cazul în care spitalele nu vor mai face față. Totodată, Ministrul Sănătății speră să nu fie cazul.

„Din studiile făcute de noi, o capacitate de 600 de paturi ar putea fi ocupată în condiţiile în care avem 1.500 de pacienţi noi, timp de 10 zile. Avem studii şi avem evaluări făcute pe anumite perioade, dar noi sperăm ca acele recomandări să fie menținute și respectate, pentru a avea o transmitere comunitară scăzută și o scădere a numărului de cazuri noi”, a mai adăugat Nelu Tătaru.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI