Avertisment după propunerea de cenzurare a presei. Lider de partid: „Ne îndreptăm spre o zonă mai periculoasă, de autoritarism”

Ana Anitoiu 14.03.2022, 14:39
Avertisment după propunerea de cenzurare a presei. Lider de partid: „Ne îndreptăm spre o zonă mai periculoasă, de autoritarism”

Un lider de partid a dat un avertisment, luni, după propunerea de cenzurare a presei în contextul războiului ce a fost declanșat de liderul rus Vladimir Putin la nord de România, în Ucraina. Politicianul a spus că în acest fel, România se îndreaptă către o zonă mai periculoasă, de „autoritarism”.

Avertismentul liderului de partid

Săptămâna trecută, a apărut informația referitoare la o platformă informatică ce va scana presa online pregătită de un grup de lucru creat de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), la care s-au alăturat Guvernul și mai multe ONG-uri. Scopul anunțat a fost acela de a combate dezinformarea și propaganda rusă.

Din primele propuneri, eticheta de „posibilă dezinformare și propagandă rusă” poate fi pusă pe asocierea, în același text, a Guvernului, prim-ministrului Nicolae Ciucă sau a președintelui Klaus Iohannis cu un context de „corupție” ori „incompetență”, având ca „marker de dezinformare” cuvinte ca „mizerie” sau „furtișag”.

Ulterior, GlobalFocus Center, ONG ce susține că a inițiat acest demers „pentru o informare corectă a populației”, în contextul războiului din Ucraina, a precizat că proiectul nu este încheiat. Termenii de căutare circulați în public nu ar avea nicio valoare deocamdată. Sunt colectați într-un proces de „brainstorming” de la instituții guvernamentale și alți parteneri din societatea civilă.

Avertisment dupa propunerea de cenzurare a presei
Catalin Drula. Foto: Inquam Photos/ Liviu Chirica

În acest context, preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a declarat că scanarea presei pentru combaterea dezinformării, printr-o astfel de platformă informatică, îndreaptă România către „autoritarism”.

„Ne îndreptăm spre o zonă mai periculoasă, spre o zonă de autoritarism. Vedem toate lucrurile acestea – se închide un site absolut normal sau benign de ştiri şi ni se spune că a fost o greşeală. Se fac liste în interiorul Guvernului despre cum, dacă spui ceva rău de Ciucă, dai în el, dai în fabrici şi uzine, cum era vechea vorbă.

Această stare de criză – nu ştiu ce-au mai inventat… Tot felul de mecanisme para-constituţionale, în care nişte băieţi cu epoleţi încearcă să acapareze puterea. Or, asta nici măcar nu ne protejează militar”, a declarat el pentru presă, la Palatul Parlamentului.

Liderul de partid: „Democrația este cea care ne protejează”

De asemenea, președintele interimar al USR a spus că țările care funcționează bine, inclusiv din punct de vedere militar, sunt cele democratice. El a explicat că doar în demicații oamenii sunt liberi și fac achizițiile necesare în loc să le fure.

„Nu sunt nişte oameni nepotriviţi care ajung în tot felul de locuri. În partea cealaltă vedem marea armată a Rusiei cum se tot poticneşte şi toate problemele pe care le au acolo, pentru că asta se întâmplă într-un stat totalitar. Deci este o falsă alegere. Democraţia este cea care ne protejează, democraţia ne-a plasat în NATO şi UE”, a continuat Cătălin Drulă.

Președintele interimar al USR nu este singurul politician român care s-a exprimat împotriva ideii de a fi creată o astfel de platformă. Liderul Camerei Deputaţilor și al PSD, Marcel Ciolacu, a transmis că social-democrații nu vor fi niciodată de acord cu o astfel de platformă informatică pentru scanarea presei online, a blogurilor și a rețelelor sociale.

Marcel Ciolacu a adăugat, într-un mesaj pe care l-a publicat pe pagina lui de Facebook, că dezinformarea ce ar putea să apară online poate să fie combătută de autorități printr-o comunicare corectă, făcută la timp.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...