SPECIAL

Primele reacții la un demers „discutabil” privind presa: „ActiveWatch nu a susținut, nu susține și nu va susține cenzura guvernamentală”

Gabriela del Pupo 11.03.2022, 13:28
Primele reacții la un demers „discutabil” privind presa: „ActiveWatch nu a susținut, nu susține și nu va susține cenzura guvernamentală”

În urmă cu puțin timp una dintre Organizațiile Non-Guvernamentale care erau în lista inițiatorilor formării unui grup de lucru care să monitorizeze spațiul online în funcție de cuvinte cheie s-a retras motivând că nu vrea să promoveze cenzura guvernamentală la nivelul presei online sau a libertății de exprimare pe diferite platforme. De asemenea Dragoș Stanca, expert media, spune că reacția societății civile a arătat că un astfel de demers trebuie analizat minuțios.

Azi a fost o zi bună pentru democrație: reacția societății civile în fața unui demers discutabil a fost fermă, rapidă și articulată

Președintele BRAT, Biroul Român de Audit Transmedia, a declarat că astfel de proiecte pot genera precedente extrem de periculoase dacă nu sunt consultate toate părțile implicate.

Azi a fost o zi bună pentru democrație: reacția societății civile în fața unui demers discutabil a fost fermă, rapidă și articulată. Problematica fake news și a dezinformării, mai ales în spațiul digital, este una extrem de complexă iar orice demers susținut sau inițiat de autorități poate fi util numai cu condiția ca proiectul să fie discutat cu totală transparență și, mai ales, invitând la consultări toate organizațiile non guvernamentale, asociațiile profesionale și experții în domeniu. Orice altă abordare poate genera un precedent extrem de periculos” a transmis Dragoș Stanca către redacția impact.ro.

„ActiveWatch nu a susținut, nu susține și nu va susține CENZURA guvernamentală”

ONG-ul a prezentat cum au decurs discuțiile care au dus la inițiativa creării unui grup de lucru care să monitorizeze activitatea online în scopul stopării propagandei rusești în România. Întregul proces a fost descris pas cu pas de către membrii ONG-ului aflat pe lista inițiatorilor acestei propuneri.

Cronologie:

Vineri, 4 martie 2022, ActiveWatch a participat la o întâlnire preliminară pentru a sonda posibilitatea de afiliere într-un mecanism de cooperare între membri ai societății civile și din aparatul guvernamental, cu scopul clar asumat de toți participanții că acest instrument va sprijini comunicarea corectă și transparentă a autorităților în contextul invaziei din Ucraina. ActiveWatch a luat decizia să participe tocmai pentru a evalua în ce măsură pot fi evitate erorile de comunicare dinspre autorități spre cetățeni din timpul pandemiei.

Sâmbătă, 5 martie 2022:

În urma unei discuții interne, decidem să nu ne asociem instituțional, dar să oferim expertiză, în regim de voluntariat, astfel încât să observăm dacă acest grup va lua decizii care afectează libertatea de expresie sau care afectează interesul public și accesul la informații corecte și complete pentru public.

În intervalul 7 – 9 martie au loc discuții de organizare și de design metodologic. Nu este nimic bătut în cuie, nu este nimic definitivat, sunt doar discuții preliminare. Întregul mecanism este informal și în faza de organizare, definire a rolurilor, competențelor și valorilor.

Întreaga comunicare și interacțiune la nivelul acestui task force în stadiu embrionar este construită în jurul afirmării clare a faptului că ONG-urile NU lucrează pentru Guvern, ci vor încerca să ajute, unde pot, cu identificarea acelor subiecte care pot fi distorsionate în spațiul public și unde autoritățile au OBLIGAȚIA să comunice prompt și transparent, astfel încât să nu amplifice panica morală și să nu repete greșelile din perioada pandemiei.” se arată în postare.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

De ce a pierdut presa scrisa intaietatea in fata celei online

Motivația ActiveWatch de a participa la o astfel de inițiativă:

Intenția inițială a fost tocmai de a împiedica transmiterea unor mesaje greșite care ar fi putut fi percepute drept ascunderea adevărului de către societatea civilă.

Am încercat în mod autentic și dezinteresat să arătăm actorilor guvernamentali că avem competențe și o viziune mult mai democratică asupra spațiului public. Am presupus că, din poziția de observatori, putem preveni eventuale derapaje în comunicarea instituțiilor statului și că le putem împinge să comunice profesionist, empatic și transparent cu mass-media și publicul larg.

Am decis precaut să nu respingem din start o astfel de colaborare, astfel încât să ne demonstrăm buna-credință și să ne reafirmăm atașamentul față de misiunea și valorile noastre: din 1994 milităm pentru comunicare liberă în interes public.”

Eroarea noastră de judecată și de strategie:

ActiveWatch precizează că nu a dorit ca mesajul transmis să fie cel al unor organizații care partizează cu autoritățile, scopul participării la aceste întâlniri fiind chiar opusul acestui proces de comunicare între cetățeni și autorități.

Deși avem încredere în competențele și buna-credință a partenerilor din ONG-uri care au fost dispuși să contribuie la dezvoltarea acestui mecanism, cu accent pe îmbunătățirea comunicării și nu pe suprimarea ei, am subestimat impactul negativ pe care această platformă (neoficială, neformalizată și nedefinitivată) l-ar putea avea asupra percepției publice, mai ales în acest context tulbure. Am ales să ne concentrăm pe ce putem și știm să facem într-o manieră pozitivă și am mizat pe principiul colaborării loiale între ONG-uri și autorități. Din punctul nostru de vedere, mesajul ONG-urilor a fost tot timpul evidențiat și ferm: scopul acestui demers este de ajuta publicul să ia decizii informate și să nu pice pradă campaniilor de dezinformare coordonate de diferiți actori din societate.”

Decizia ActiveWatch:

ONG-ul consideră că motivul inițial pentru a participa la aceste discuții nu corespunde cu direcția pe care a luat-o intenția de a forma acest grup de lucru și a decis să se retragă din demers.

Pentru că am evaluat greșit această POSIBILĂ colaborare și pentru că observăm că, în acest moment, participarea noastră nu ar face decât să amplifice neîncrederea la nivelul societății, vom înceta orice comunicare cu entitățile implicate în această platformă. Vom colabora și comunica doar în contexte formale, deschise mass-media și publicului larg.

Vom continua activitatea de monitorizare a activității Guvernului și a altor actori instituționali sau politici care influențează negativ libertatea de exprimare și accesul la informații de interes public.

ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei este o organizatie neguvernamentala, independenta, nonprofit.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriela del Pupo
Pentru Gabriela del Pupo presa nu a fost prima alegere. Absolventă a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj, a lucrat mai bine de 10 ani în domeniul artelor spectacolului. Pasiunea pentru știri...