EXCLUSIV

Aurelian Temișan debutează în lumea romanțelor. Sfatul prețios pe care l-a primit de la soția sa, Monica Davidescu EXCLUSIV

Alexandru Catalan 21.10.2022, 15:59
Aurelian Temișan debutează în lumea romanțelor. Sfatul prețios pe care l-a primit de la soția sa, Monica Davidescu EXCLUSIV

Aurelian Temișan e categoric înaintea debutului său absolut în lumea romanțelor. „Va fi o premieră, dar una cu totul specială, fiindcă vine cu suflet deschis din partea unui prieten la care țin foarte mult, Horia Moculescu”, spun el pentru impact.ro.

Aurelian Temișan, prezent pe scena Festivalului de romanțe „Crizantema de aur”

Îndrăgitul artist spune că s-a împăcat inclusiv cu titlul romanței încredințate, „Anii mei, ce-am făcut cu ei?”: „Nu sunt deloc la finalul carierei, ci mai degrabă la jumătatea ei, dar ce pot face?

Provocarea e imensă, fiindcă îmi doresc să ies cu bine din ipostaza asta. Am emoții, ca de fiecare dată, atunci când urc pe scenă. Sunt genul acela de emoții constructive, care mă ajută foarte mult!”.

Pe de altă parte, Aurelian Temișan recunoaște că a făcut ceva probe și acasă, prima sa susținătoare fiind, cum altfel, soția sa, Monica Davidescu.

„Știe de încercarea mea și a și ascultat romanța deja. Mi-a zis să mă las dus de armonia pianului, pe care o va asigura Horia Moculescu și asta am de gând să și fac!”, adaugă el.

Aurelian Temisan si Monica Davidescu
Aurelian Temisan si Monica Davidescu
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„Va fi genul de spectacol plin de glamour”

Aurelian Temișan va urca vineri seară pe scena Festivalului de romanțe „Crizantema de aur”, ce se află la cea de a 55-a ediție, și care se organizează anual la Târgoviște.

Alături de Horia Moculescu, Temișan va intra în concurs la secțiunea de interpretare. În opinia sa, melodia e una aparte, remarcând în mod special și muzica, dar și versurile semnate de Dana Dorian.

El crede că are parte deja de o pagină specială a laturii sale de solist profesionist, motiv pentru care ia în calcul să includă melodia și în cadrul concertelor sale viitoare.

Cel mai apropiat este spectacolul pe care-l va susține peste o lună, la 21 noiembrie, la Teatrul Național, la Sala Studio, alături de orchestră. „Va fi genul de spectacol plin de glamour, voie bună și de muzică pentru sufletele noastre, așa cum îmi place mie și care se pretează mai degrabă pe stilul sălilor Naționalului bucureștean, decât pe cel al Sălii Palatului”, își motivează el opțiunea personală.

În altă ordine de idei, imediat după spectacolul din seara asta, care va fi udat și cu o sticlă de vin bun care să încoroneze momentul cu totul special, Temișan va reveni în lume teatrului. Și încă în forță, întrucât luni joacă la Sala Dalles, în „Divorțul anului”, iar marți, pe 31 octombrie, la Teatrul Național, în piesa bulevardieră „Eu te cred, dar tu mă minți!”. În ambele o va avea alături pe partenera sa, Monica Davidescu.

De remarcat și că Aurelian Temișan nu a avut prea mult timp la dispoziție pentru a se acomoda cu stilul romanței. Și asta fiindcă propunerea de a debuta în acest domeniu a venit cu circa două sau trei săptămâni înaintea festivalului de la Târgoviște, după ce Horia Moculescu și Mihai Trăistariu au decis să nu mai participe împreună la marea încercare, așa cum deciseseră inițial.

Cei doi ar fi avut viziuni diferite asupra manierei de interpretare a unei romanțe, iar în aceste condiții Mihai Trăistariu a decis să facă un pas în spate. Debutul perechii Moculescu – Temișan în lumea romanțelor va putea fi urmărit în direct pe TVR 3.

Citește și Crizantema de Aur, cel mai longeviv festival dedicat romanței din România, debutează zilele acestea la Târgoviște. Care este tema acestui an!

Urmăriți Impact.ro și pe