Poliția Locală prinde din ce în ce mai multă putere! După ultima decizie a deputaților, de marți, polițiștii locali pot dispune ridicarea mașinilor staționate ilegal! Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, un proiect de lege care se referă la obligaţiile pe care le au instituţiile, persoanele fizice şi juridice în gospodărirea localităţilor urbane şi rurale.
Același proiect legislativ prevede și ca Poliţia locală să dispună ridicarea vehiculului parcat pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, în afara spaţiilor marcate în acest scop, transmite Agerpres. Proiectul de Lege a trecut cu 269 voturi pentru, 2 contra şi 2 abţineri.
Mai exact, propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, în sensul introducerii obligaţiei de a asigura întreţinerea şi curăţenia terenurilor, altele decât cele care constituie împrejmuiri, unificării prevederilor referitoare la obligaţiile instituţiilor publice, agenţilor economici şi celorlalte persoane juridice, cu cele ale persoanelor fizice.
Potrivit proiectului adoptat, autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia să efectueze lucrările de întreţinere şi curăţenie a clădirilor şi terenurilor aflate în proprietatea sau în folosinţa lor, a anexelor acestora, a incintelor, împrejmuirilor, precum şi a oricăror alte spaţii utilizate de acestea.
Persoanele fizice şi juridice au obligaţia să: întreţină în stare corespunzătoare clădirile pe care le au în proprietate, anexele gospodăreşti, curţile şi împrejmuirile acestora, precum şi instalaţiile aferente acestora, prin efectuarea lucrărilor de reparaţii, amenajări şi a altor lucrări specifice; să asigure curăţarea faţadelor locuinţelor şi a altor construcţii amplasate la frontul străzii, tencuirea şi zugrăvirea periodică a acestora, potrivit măsurilor stabilite de consiliile locale; să asigure repararea, spălarea geamurilor şi a vitrinelor, înlocuirea celor sparte, întreţinerea firmelor şi a faţadelor imobilelor pe care le au în proprietate, inclusiv spălarea, curăţarea şi zugrăvirea periodică a acestora; să asigure curăţenia pe terenurile şi locurile de depozitare aflate în proprietate, precum şi pe căile de acces; să asigure curăţenia şi igiena în imobilele şi incintele deţinute sub orice formă, inclusiv prin activităţi de curăţare, dezinsecţie şi deratizare, potrivit normelor stabilite de consiliile locale.
Alte obligaţii ale instituţiilor publice şi persoanelor fizice şi juridice sunt: să depoziteze corespunzător reziduurile menajere, industriale, agricole, precum şi materialele refolosibile, numai în locurile special amenajate sau autorizate de autorităţile administraţiei publice locale; să menţină curăţenia trotuarelor, a părţii carosabile, a locurilor publice şi a locurilor de parcare pe care le folosesc; să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor pe care le au în proprietate şi de pe locurile de parcare pe care le folosesc, potrivit normelor stabilite de consiliile locale; să respecte măsurile stabilite pentru asigurarea igienei publice şi curăţeniei în localităţi; să asigure curăţarea mijloacelor de transport şi a utilajelor la intrarea acestora pe drumurile publice; să cureţe şi să întreţină şanţurile, rigolele şi podeţele aferente proprietăţii; să finalizeze construcţiile începute, pe baza autorizaţiilor eliberate de primari, în condiţiile şi în termenele stabilite de acestea.
Dacă aceste obligaţii nu sunt respectate în termenele notificate de primar, de 30 de zile, sau de persoanele împuternicite de acesta, primarul poate aproba executarea de către autoritatea administraţiei publice locale a acţiunilor de curăţare şi igienizare, dar pe cheltuiala proprietarilor notificaţi.
De asemenea, instituţiile şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia să nu ocupe domeniul public cu vehicule în afara spaţiilor marcate expres de administratorul domeniului public. În caz contrar, dacă un vehicul staţionează pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, Poliţia locală poate dispune măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului. Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează pe durata a 24 de ore, mai prevede proiectul.