Astrologie- previziuni astrale, 26 Octombrie- 31 Octombrie. Venus în Balanță și Lună Plină în Taur (Blue Moon)

Astrolog D. Mădă 26.10.2020, 13:59
Astrologie- previziuni astrale, 26 Octombrie- 31 Octombrie. Venus în Balanță și Lună Plină în Taur (Blue Moon)

Toamna plină de evenimente astrale continuă și la finalul lunii Octombrie. Dacă începutul de lună a fost marcat de Lună Plină în Berbec, finalul său se desfășoară în aceeași notă, cu Luna Plină în Taur pe 31.10.2020 (sau Luna Albastră/Blue Moon).

Astrologie și previziuni astrale pentru perioada 26-31 octombrie

Octombrie 2020 s-a prezentat ca o perioadă în care comunicarea și relațiile au fost cele mai solicitate. Iată că acum, în ultimele zile e bine să rămânem ancorați în prezent și să aruncăm o privire de ansamblu peste faptele și progresul nostru. Întrebări de ajutor ar fi: Ce s-a îmbunătățit în modul cum comunic? Ce am învățat/conștientizat nou despre mine și aportul propriu în relația cu ceilalți. Revenind la săptămâna în curs, prima parte mai exact 26.10 ~ 28.10 este marcată de energia magică adusă de întâlnirea Soare/Mercur (comunicare, gândire)Rx în Scorpion. Când Soarele se aliniază cu Mercur Rx, energia lui Mercur este absorbită de Soare, fiind precum “luminița de la capătul tunelului” . Datorită lui Mercur retrograd multe stări/informații au ieșit la suprafață, iar prin această aliniere putem vedea luminița de la capătul tunelului.

Este o perioadă care ne poate face mult mai creativi. Șansa este de partea noastră în a găsi o sumedenie de soluții sau răspunsuri pentru problemele actuale sau pentru acele relații/situații pe care le credeam rezolvate și au revenit între timp de actualitate. Este important să sortăm soluțiile, alegându-le pe cele cu care rezonăm cel mai bine, folosindu-ne de intuiție. Mercur fiind încă retrograd, aș spune că încă nu este momentul de luat decizii finale (acolo unde se poate), ci să rămânem deschiși la tot ce primim, având încredere că totul se va așeza la momentul potrivit.

venus in Balanta, cum ne afecteaza viata

Reamintesc că în perioada de retrogradare a lui Mercur, ne aflăm în plin proces de reevaluare și regândire a proiectelor personale. Reflectăm asupra situațiilor care ne provoacă frici și temeri interioare și, cel mai important, avem datoria să fim blânzi cu sufletul nostru, căci “prin el se vindecă sute de generații.” Partea a doua a săptămânii continuă într-o notă diferită de prima, avându-i ca invitați de onoare pe frumoasa Venus și Mercur retrograd care se conectează la energia de Aer a Balanței pe 28 Octombrie.

Venus în Balanță se află în domiciliu ceea ce o face extrem de puternică.

Temele acestui tranzit vor fi îndreptate către dorința de iubire, armonie, pace, și unitate în cadrul parteneriatelor (de orice natură).
Tranzitul planetei Venus în Balanță ne readuce aminte până pe data de 21.11.2020 că “Love is in the Air!”. Despre acest tranzit voi reveni cu detalii într-un articol separat.

Și cum Mercur revine în Balanță în mers retrograd până pe 03.11.2020, este important să reflectăm la ce anume contează cu adevărat pentru noi în relația cu ceilalți (Balanța), mergând în profunzimea lucrurilor/situațiilor care sunt de maxim interes pentru noi.
Este o perioada bună pentru a ne elibera de ideile sau principiile învechite din mental și vorbire (Mercur Rx), făcând lucrurile (Marte Rx) de așa manieră încât să conștientizăm cine suntem cu adevărat acum în raport cu ceilalți.

Așa cum spuneam și la începutul articolului, finalul de săptămână este condus de energia Lunii Pline în Taur (Luna Albastră).
“Efectul de Lună Albastră apare atunci când avem două evenimente de Lună Plină în intervalul unei lunii calendaristice.” Pe fondul acestui aspect astral culegem roadele intențiilor noastre stabilite în momentul evenimentului de Lună Nouă în Taur din 23.04.2020. Sub lumina lunii pline suntem în acord cu planul nostru conștient, dar și cu cel subconștient, dezvăluindu-ne adevăratele noastre dorințe. Energia psihică și fizică crește semnificativ, atunci când avem un moment de Lună Plină.

Acest eveniment are ca fraza astrologică tradiționala “Eu am”, iar ca temă arhetipală “Dorința de confort și frumusețe”. Invitatul de onoare al acestui eveniment astral este Uranus Rx în Taur, cu a sa notă imprevizibilă și de disconfort emoțional. Rămânând deschiși și dând dovadă de flexibilitate, avem ocazia de a conștientiza care sunt soluțiile optime pentru a ne onora propriul adevăr interior. Nicoleta Svârlefus ~ “Adevărata provocare nu este să evoluezi spiritual, ci să poți trăi spiritual într-o lume materială, armonizând cele două planuri, fiind conştient de importanța fiecăruia dintre ele”.  Voi descrie mai pe larg acest eveniment într-un articol separat.

În loc de încheiere, vă las versurile lui Eminescu să vă inspire să priviți Luna mai des
„Două umbre, albicioase
Ca şi fulgii de ninsori,
Razele din alba lună
Mi le torc, mi le-mpreună
Pentru-ntregul viitor”

Urmăriți Impact.ro și pe