Toate gospodinele cunosc momentul acela când castronul de șnițele proaspăt prăjite se golește rapid, cât încă sunt fierbinți. Iar acest fapt se întâmplă din cauza savorii aparte pe care o are acest preparat, atât de apreciat de la mic la mare. Mai cu seamă copiii sunt cei care preferă această mâncare, mai ales dacă cel mai fraged șnițel are alături și o porție de cartofi prăjiți. Dacă în cazul cartofilor lucrurile sunt destul de simple, prepararea șnițelelor poate fi uneori o provocare, dacă îți dorești să obții o variantă savuroasă și extrem de fragedă. Află secretul unui bucătar celebru, care te va ajuta să îți surprinzi familia.
Atunci când întrebi un copil care este felul de mâncare preferat, în cele mai multe cazuri vei obține răspunsul „șnițel cu cartofi prăjiți”. Cu un sos alături și cel mai fraged șnițel în farfurie poți face orice copil fericit. Totuși, frăgezimea se obține uneori dificil, fiind importantă carnea din care alegem să pregătim rețeta de șnițel. Un bucătar celebru a dezvăluit însă un truc simplu, folosind un ingredient pe care cu toții îl avem în cămară și care ajută șnițelele să fie fragede. Chef Scărlătescu, cunoscutul jurat al emisiunii „Chefi la cuțite”, a împărtășit o rețetă de șnițele simplă, căreia i-a adăugat un ingredient special pentru a le face fragede.

Bucătarul le sfătuiește pe gospodine să înceapă prin a felia pieptul de pui, fiecare bucată asezonând-o apoi cu sare, piper și ierburi aromatice, în funcție de gusturile fiecăruia. Pentru o porție de șnițele savuroase, chef Scărlătescu folosește un amestec de unt, fulgi de porumb și neapărat miere, prin care dă fiecare bucată de carne, pe rând. În final, șnițelele se prăjesc în ulei și se servesc împreună cu garnitura preferată. Descoperit accidental, când un client nemulțumit l-a determinat să creeze o nouă rețetă de șnițele, rețeta lui chef Scărlătescu propune mierea ca ingredient de bază al preparatului.
Juratul de la Antena 1 a precizat că este extrem de importantă crusta pe care o vor căpăta șnițelele. Fiind cea mai dificilă parte, păstrare crustei crocante se poate face folosind câteva trucuri. Specialistul ne sfătuiește că încingem bine uleiul înainte de a prăji bucățile de carne. De asemenea, chiar dacă majoritatea gospodinelor s-au obișnuit să așeze șnițele pe o bucată de șervețel pentru a absorbi din surplusul de ulei rezultat în urma prăjrii, acest gest nu este deloc indicat. Pentru a obține un interior fraged și o crustă crocantă pentru șnițele, chef Scărlătescu recomandă să răcim preparatul pe un grătar, astfel încât să nu riscăm să se înmoaie crusta.