Apartament în România fără credit la bancă: de câți ani ai nevoie ca să-l achiți

Gabriel Peneș 30.01.2023, 11:40
Apartament în România fără credit la bancă: de câți ani ai nevoie ca să-l achiți

Apartament în România fără credit la bancă. Dacă vrei să ai propria casă, dar nu dorești să devii dator la bănci pentru aproape toată viața ta activă, s-ar putea să poți face acest lucru mai devreme decât ai crede. Totuși, calculul realizat de Banca Națională a României depinde și de salariul pe care-l ai și nu include niciun fel de altă cheltuială lunară, nici măcar pe cel cu facturile la utilități.

Apartament în România fără credit la bancă

Cum ar fi să îți poți lua un apartament fără să apelezi la un credit bancar ce te va îndatora pe parcursul a zeci de ani? Și, mai ales, în cât timp ai putea să devii proprietar? Pe hârtie, lucrurile nu stau prea rău, în comparație chiar cu alte state europene.

În ultimul Raport asupra stabilității financiare, publicat de Banca Națională a României (BNR), în decembrie 2022, se arată că pentru a cumpăra o locuință de 55 metri pătrați fără credit bancar, trebuie să muncești aproximativ 11 ani, scrie Finzoom, citat de economedia.ro.

Această durată se atinge în Cluj, 10,8 ani, mai precis – orașul cu cea mai explozivă dezvoltare, inclusiv a prețului imobiliarelor, din ultimii ani – acesta fiind urmat de Brașov, cu 9,8 ani și Constanța, 9,5 ani. Pe de altă parte, în Timișoara ai avea nevoie de doar 7,6 ani de muncă pentru cumpărarea unei asemenea locuințe, iar în București, unde este media salarială cea mai mare din țară, ți-ar trebui numai 7,5 ani, scrie Finzoom, citat de economedia.ro.

Apartament în România fără credit la bancă de câți ani ai nevoie ca să-l achiți
În România ai nevoie de maximum 11 ani de muncă pentru a-ți cumpăra un apartament de 55 mp, cu condiția să nu cheltuiești nimic din salariul pe care-l încasezi

De câți ani ai nevoie ca să-l achiți

În comparație cu alte țări, pentru achiziția unei locuințe de 55 mp fără a contracta un credit imobiliar sunt necesari aproape 18 ani în Praga, în jur de 15 ani în Budapesta și în Varșovia și aproximativ 12 ani în Viena.

Problema acestui calcul destul de optimist este că el nu include niciun fel de cheltuieli, precum cele de zi cu zi, facturile și așa mai departe. Practic, este vorba de o capitalizare, lună de lună și an după an, a salariului/venitului încasat, în medie, de o persoană.

În ultimul an, prețurile apartamentelor din România au fost în creștere. Nu doar prețul locuințele noi construite a crescut (majorarea prețurilor la materialele de construcție, creșterea salariului minim în construcții), ci și cel al apartamentelor vechi.

„Prețurile proprietăților rezidențiale au crescut în România în prima jumătate din anul 2022 (+8,5 la sută în termeni anuali), menținându-se însă la cel mai redus nivel din regiune și, totodată, sub media Uniunii Europene (+10 la sută) și a celei aferente zonei euro (+9,3 la sută).

Totodată, pe parcursul ultimilor 10 ani, dinamica prețurilor proprietăților rezidențiale din România a fost mai redusă comparativ cu cea a prețurilor din regiune”, se arată în raport.

 

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....