Anunțul momentului pentru bucureștenii care stau la bloc! Trebuie să afle asta imediat

Ana Anitoiu, Mihai Roșoiu 07.10.2021, 17:24
Anunțul momentului pentru bucureștenii care stau la bloc! Trebuie să afle asta imediat

Bucureștenii care stau la bloc au primit o veste bună, după ce primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că în această iarnă va fi ceva mai bine decât în iarna anului trecut, dar fără să fie exclusă posibilitatea apariției unor probleme cu apa caldă și căldura.

Ce anunț a fost făcut pentru bucureștenii care stau la bloc

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) a transmis că în cursul nopții de joi spre vineri, adică 7 spre 8 octombrie, încep probele la cald pentru
consumatorii de tip urban din Capitală, în contextul în care meteorologii au anunțat temperaturi în scădere.

”Acţiunea se derulează progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare, starea de degradare cauzată de lipsa investițiilor din ultimii 30 de ani.

Probele la cald prin care se realizează echilibrul hidraulic al întregului sistem de termoficare se vor desfăşura astfel încât, pe măsură ce temperatura exterioară scade, toţi consumatorii să beneficieze în condiţii normale de furnizarea agentului termic pentru încălzire”, a transmis CMTEB.

Compania a precizat că a început deja să furnizeze căldură la cerere în grădinițe, școli, spitale, cămine de bătrâni și alte instituții care au solicitat acest lucru.

Anuntul momentului pentru bucurestenii care stau la bloc! Trebuie sa afle asta imediat
Incep probele la cald pentru apartamentele din Bucuresti

Ce obligație au asociațiile de proprietari

Termoenergetica București a amintit că asociaţiile de proprietari sunt obligate să se asigure că instalaţiile interioare proprii de alimentare cu energie termică sunt în stare de funcţionare.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

De asemenea, asociațiile de proprietari trebuie să se asigure că lucrările din interiorul blocurilor sunt încheiate și că a fost finalizată inclusiv operațiunile de aerisire a caloriferelor din apartamente.

”Asociaţiile de proprietari care doresc amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire pot solicita în scris acest lucru, prin reprezentanţii legali.

Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București şi echipele de intervenţie funcţionează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor care apar în teren”, a mai menționat CMTEB.

Nicușor Dan, despre posibilele probleme cu apa caldă și căldura în această iarnă

La sfârșitul lunii septembrie, Nicușor Dan a declarat că nu este exclus să apară probleme cu apa caldă și căldura în locuințele bucureștenilor și în această iarnă. Primarul general al Capitalei a precizat că iarna viitoare va fi mult mai bine.

”În vara anului trecut multe revizii nu s-au făcut tocmai pentru că a fost campanie electorală. Pentru că administrația precedentă nu a vrut să deranjeze bucureștenii, anul ăsta peste vară am deranjat bucureștenii și asta înseamnă că o să fie un pic mai bine.

Acolo unde s-a intervenit nu o să mai crape iarna pentru că s-a intervenit vara. Nu am avut nici forța, nici proiectele, nici banii pentru a face mult mai multe lucrări, iarna cealaltă o să fie mult mai bine”, a spus Nicușor Dan.

Ulterior, primarul general al Capitalei a vorbit și despre subvenționarea gigacaloriei, în contextul scumpirii acesteia. Vezi AICI de ce depinde subvenționarea gigacaloriei pentru bucureșteni!

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...