Anunțul dramatic al fratelui Mădălinei Manole despre tatăl lui. Blestemul e gata să lovească

Iancu Andreea 09.09.2020, 14:37
Anunțul dramatic al fratelui Mădălinei Manole despre tatăl lui. Blestemul e gata să lovească

Se pare că familia Mădălinei Manole este greu încercată în aceste clipe. După ce mama Mădălinei s-a stins din viață în urmă cu câțiva ani, acum și tatăl fostei artiste se apropie de finalul vieții. Din păcate, Ion Manole se află într-o stare gravă și, în ciuda eforturilor făcute de medici, bărbatul nu mai are șanse la viață. Fiul său, Marian Manole, a făcut un anunț dramatic.

Tatăl Mădălinei Manole, în comă, la spital

Familia Mădălinei Manole se pregătește pentru o nouă veste teribilă. Starea de sănătate a lui Ion Manole este extrem de degradată. Bărbatul se află în comă, la spital, iar șansele de supraviețuire sunt minime. De altfel, fratele Mădălinei, Marian Manole, a dezvăluit pentru un post TV că este pregătit să treacă la cele necesare în situația unei înmormântări. Din păcate, medicii de la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești, unde este internat Ion Manole, sunt rezervați în ceea ce-l privește pe bărbat.

“Medicii mi-au zis ca nu mai sunt șanse. Să ne pregătim de ce e mai rău! (…) O să vorbesc la firma funerară, la cimitir!”, a declarat Marian Manole pentru România TV.

De ce afecțiuni mai suferă Ion Manole
De ce afecțiuni mai suferă Ion Manole

Care este starea de sănătate a lui Ion Manole

Tatăl Mădălinei Manole a ajuns la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești în urmă cu câteva zile. Acesta a fost internat după ce a început să se simtă rău. Ion Manole a acuzat dureri musculare precum și absența gustului și a mirosului. Astfel, specialiștii au decis să îl testeze pentru coronavirus.

În urma testului, bărbatul a fost declarat pozitiv de Covid-19 și apoi internat în spital. Din păcate, simptomele sale s-au agravat, iar starea sa de sănătate a devenit critică. Se pare că Ion Manole nu a răspuns tratamentului cu plasmă, iar medicii au transmis familiei o veste îngrijorătoare.

Toate acestea vin în plus pe lângă afecțiunile de care tatăl Mădălinei Manole suferă. Bărbatul a fost nevoit să meargă mai departe după moartea fiicei, dar și a soției care s-a stins din viață recent.

“Are la activ un atac cerebral, un infarct și multe alte probleme de sănătate. Starea lui de sănătate era, oricum, una precară. Din păcate, organismul lui nu are putere să lupte cu virusul ăsta perfid, care îl omoară puțin câte puțin. Din păcate, nu răspunde nici la tratamentul cu plasmă, iar medicii nu mai pot face nimic pentru el. Fiul său, Marian Manole, este conștient de toate aceste lucruri și se pregătește de înmormântare”, au declarat apropiați ai familiei Manole, pentru impact.ro.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI