EXCLUSIV. Fratele Mădălinei Manole vrea să afle adevărul despre moartea artistei cu ajutorul fanilor săi: “Am dovezi care arată că nu s-a sinucis”

Alexandra Andrei / 13.08.2020, 18:06
EXCLUSIV. Fratele Mădălinei Manole vrea să afle adevărul despre moartea artistei cu ajutorul fanilor săi: “Am dovezi care arată că nu s-a sinucis”

La zece ani de când fata cu părul de foc și-a pus capăt zilelor, Marian Manole caută, din nou, dreptatea în justiție. Fratele Mădălinei Manole susține că aceasta nu s-a sinucis și a făcut declarații tulburătoare pentru Impact.ro.

Fratele Mădălinei Manole spune că există dovezi că sora sa nu s-a sinucis

În 2010, chiar de ziua ei de naștere, Mădălina Manole a băut o sticlă de Furadan, care a ucis-o pe loc. Moartea acesteia a reprezentat un adevărat șoc pentru prieteni și pentru fani, dar, culmea, poate nu la fel de mare a fost pentru familie. Aceștia știau că ”fata cu părul de foc” are probleme psihice, ba chiar mai încercase de două ori să își ia viața. Sinuciderea acesteia a venit, însă, într-un moment în care cariera ei începuse să cunoască un trend ascendent, iar artista mărturisea că se simte cu adevărat împlinită după ce s-a născut fiul ei.

Mădălina Manole a avut parte de o înmormântare grandioasă, care s-a transformat într-un adevărat pelerinaj, zeci de mii de fani venind să își conducă vedeta preferată pe ultimul drum. La câteva zile de la înmormântare, familia Mădălinei l-a acuzat pe soțul acesteia, Petru Mircea, că ar fi fost autorul moral al gestului necugetat făcut de cântăreață.

Marian Manole, la mormântul surorii sale
Marian Manole, la mormântul surorii sale

Vrea să redeschidă procesul și susține că are probe noi

Au urmat ani întregi de declarații acuzatoare, de scandaluri și procese. În cele din urmă, ancheta poliției a determinat faptul că nu există dovezi care să indice faptul că Petru Mircea ar fi avut vreo vină pentru gestul necugetat al soției sale. El a rămas cu averea Mădălinei și custodia fiului lor. Anul acesta s-a împlinit un deceniu de la moartea artistei, însă cele două familii nu s-au împăcat. Tot atât de mult timp a trecut și de când familia Mădălinei nu l-au mai văzut pe băiatul acesteia. Acum, Marian, fratele fetei cu părul de foc, este hotărât să reînceapă răboiul cu Petru Mircea și spune că nu se va lăsa până când nu va demonstra că el a fost criminalul moral al surorii sale:.

“Nu pot uita că a adus imediat o altă femeie în casa surorii mele. Nu îl pot ierta că atâția amar de amar de ani nu ne-a lăsat să ne vedem nepotul. A zis la TV că vrem banii Mădălinei, dar de fapt el i-a luat pe toți. El a rămas cu toți, el încasează banii din drepturi de autor, tot. Nu m-ar mira ca nepotul meu să spună mamă acelei femei, celebra blondă, care susținea că este cea mai bună prietenă a Mădălinei, pentru ca mai apoi să ia îi ia locul în patul soțului ei, Halal prietenă. Vreau să îl demasc că simt că nu mai pot, murim toți puțin câte puțin”, a declarat Marian Manole, pentru Impact.ro.

Bărbatul nu se oprește aici și spune că a apelat la serviciile unui avocat pentru că dorește să redeschidă procesul morții surorii sale. “În tot acest timp am umblat peste tot, încercând să aflăm adevărul. Nu ne putem împăca deloc cu ideea că ea s-a omorât așa. Am găsit probe noi în acest dosar, probe care vor schimba cu totul situația. Însă, pentru a deschide acest proces avem nevoie de bani pentru taxa de timbru, avocat și alte cheltuieli de judecată. De aceea, am apelat la ajutorul fanilor Mădălinei, care știu că sunt mulți. Dacă fiecare donează 10 lei, ne va fi de un real ajutor”, ne-a mai zis acesta.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI