Anunț important pentru elevi. Așa se vor încheia mediile școlare la finalul semestrului întâi. Ministerul Educației vine cu soluția salvatoare

12 01. 2021, 13:23

Anunț important pentru elevi, înainte de sfârșitul primei jumătăți a anului școlar 2020-2021. Pus față în față cu o criză cu care învățământul românesc nu s-a mai confruntat până acum, Ministerul Educației a venit cu o serie de „soluții salvatoare”. Află cum se vor încheia mediile școlare la finalul semestrului întâi.

Anunț important pentru elevi. Ce soluții există pentru situația dramatică în care se află în jur de 65.000 de copii

Cum se vor încheia mediile școlare la finalul semestrului întâi? Pandemia de coronavirus a creat o criză fără precedent în învățământul românesc. Mutarea orelor de curs din sălile de clasă, în casele copiilor, din bancă, în fața unui laptop sau a unei tablete, a creat haos pentru zeci de mii de elevi din întreaga țară. Cu doar câteva zile înainte de sfârșitul primei jumătăți a anului școlar 2020-2021, cifrele vorbesc de la sine: aproape 65.000 de elevi riscă să rămână cu mediile neîncheiate pe semestrul întâi.

Potrivit datelor transmise de către unitățile școlare, prin intermediul inspectoratelor școlare județene/ISMB, și anunțate chiar de Ministerul de Educației, sunt de patru ori mai mulți elevi aflați în această situație decât se înregistrau în anii trecuți, în jur de 15.000, când școala se făcea „offline”.

Cum se vor încheia mediile școlare la finalul semestrului întâi

Situația nedorită în care au ajuns zeci de mii de elevi din toată țara ar fi rezultatul imposibilității de acces la resursele tehnologice, susțin autoritățile. Luni, 11 ianuarie, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a organizat o videoconferință la care au fost chemați să participe inspectorii școlari generali. Scopul principal al ședinței a fost „identificarea numărului de elevi aflați în situație de risc cu privire la neîncheierea situației școlare pe semestrul întâi, precum și măsurile ce se impun în această situație”.

În contextul căutării unor soluții cu privire la cum se vor încheia mediile școlare la finalul semestrului întâi, Ministerul Educației a anunțat că, în perioada ce urmează, profesorii vor organiza planuri personalizate de lecții pentru fiecare disciplină din orar, putându-se, astfel, recupera materia pierdută. Mai mult, autoritățile au anunțat că termenul până la care elevilor aflați în aceasă situație li se pot încheia mediile pe semestrul întâi, cu doar două note, se va prelungi.

Aproape 65.000 de elevi, din întreaga țară, ar putea rămâne cu mediile neîncheiate. Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Soluțiile propuse de Ministerul Educației

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Ministerului Educației, „măsurile necesare identificate până în acest moment sunt”:

  1. Desfășurarea de activități remediale pe parcursul semestrului al II-lea, cu identificarea surselor de finanțare pentru plata cadrelor didactice;
  2. Prelungirea perioadei de încheiere a situațiilor școlare neîncheiate în semestrul I, de la patru până la opt săptămâni de la revenirea la cursuri în semestrul al II-lea;
  3. Posibilitatea încheierii mediilor cu minimum două note, indiferent de numărul orelor alocate săptămânal fiecărei discipline.

Ce se va întâmpla cu examenele naționale din vara anului 2021. Declarații noi de la ministrul Educației

Invitat într-o emisiune la TVR, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a dezvăluit că a avut o serie de consultări cu reprezentanții elevilor, profesorilor, precum și părinților. În urma discuțiilor, ministrul a afirmat că s-a stabilit ca examenele naționale să se deruleze cu prezență fizică, pentru a li se asigura relevanța.

„Cu toţii au solicitat şi împreună am agreat că vom face tot posibilul ca examenele naţionale să se deruleze predictibil, la datele la care sunt planificate. Am stabilit ca examenele naţionale să se deruleze cu prezenţă fizică, pentru a asigura relevanţa acestor examene naţionale. Având deja două puncte fixe, este foarte posibil să fim nevoiţi să cedăm într-o altă parte, pentru că, dacă n-am ceda în nicio parte, ar fi ca şi cum am avea un an normal, în care nimic nu s-a întâmplat. Lucru în mod evident fals”, a subliniat ministrul Educaţiei.